Copil de 3 ani cu arsuri grave, plimbat între spitale. Ce șanse de supraviețuire are

56

Copilul de 3 ani din Vaslui, cu arsuri pe 70% din suprafața corpului, a ajuns la București, medicii de la Spitalul Grigore Alexandrescu l-au operat, iar acum băiatul este intubat la secţia de Terapie Intensivă. Medicii, însă, sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele lui de supravieţuire.

Până să fie transferat în Capitală, copilul a fost plimbat prin alte două spitale. Iniţial, a fost dus la spitalul din Bârlad, însă doctorii au decis să-l trimită la Spitalul de Pediatrie din Iaşi. După ce a fost operat în capitala Moldovei, doctorii de la Spitalul Sfânta Maria au hotărât să-l trimită la Bucureşti, deşi la Iaşi există o secţie de mari arşi, abia deschisă.

Medicii spun că a suferit inclusiv arsuri ale căilor respiratorii. Spitalul Grigore Alexandrescu din București, unde sunt locuri de pediatrie pentru mari arși, și-a dat acceptul să-l primească, dar transferul nu s-a putut face pe timpul nopții și pe ceață pentru că elicopterul SMURD nu zboară în aceste condiții. În cele din urmă, copilul a fost adus în Bucureşti cu un echipaj mobil de Terapie Intensivă.

Vă reamintim, incidentul a avut loc în urmă cu trei zile. Camera în care dormea copilul a fost cuprinsă de flăcări, după ce scântei din foc au căzut pe jos. Totul, în timp ce mama copilului tăia lemne în curte. Femeia a reușit să îl scoată din flăcări cu ajutorul vecinilor.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ