Copii între 3 și 7 ani, ascunși într-un automarfar între paleți cu șervețele, se întâmplă în vestul țării

163

Zeci de migranți, între care și șapte copii, care intenţionau să iasă ilegal din România au fost depistați de polițiștii de frontieră arădeni ascunși într-un automarfar între paleți cu șervețele.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au descoperit 34 de persoane din Iran şi Irak, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui automarfar.

„În data de 2 mai, ora 11.40, la P.T.F Nădlac s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul bulgar C.B., în vârstă de 51 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria, având ca însoţitor pe cetăţeanul francez de origine turcă A.C., în vârstă de 59 de ani. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta paleţi cu serveţele, din Bulgaria pentru o societate comercială din Germania. Procedându-se la exploatarea datelor din analiza de risc specifică, poliţiştii de frontieră arădeni au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport.  Astfel, în interiorul camionului au fost descoperite ascunse 34 de persoane, dintre care 19 bărbaţi, opt femei şi şapte minori, adulţii având vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, iar copiii între 3 şi 7 ani. Verificările preliminare au relevat faptul că cei în cauză sunt cetăţeni din Iran şi Irak, înregistraţi ca solicitanţi de azil în România. Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru a se stabili întreaga activitate infracţională şi identificarea tuturor persoanelor implicate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Poliția de Frontieră.

Sursă: livearad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ