Coordonator al Spitalului COVID-19 din Arad: Am colegi care sunt la capătul puterilor

59
Senatorul USR Adrian Wiener (foto), coordonator al spitalului dedicat cazurilor de COVID-19 din Arad, a declarat, marţi, că perspectiva din interiorul sistemului de sănătate asupra actualei crize este „fundamental” diferită faţă de cea din societate, atrăgând atenţia că are colegi care se află „la capătul puterilor”, transmite Agerpres.
„Din păcate, personalul medical ajunge să fie de foarte multe ori cu lacrimi în ochi, frustrat, cu mâinile ridicate. Am colegi care sunt la capătul puterilor. Cu disperare aflăm, poate săptămânal, că încă unul dintre colegi s-a îmbolnăvit, deci mai rămân câteva gărzi de acoperit. Perspectiva asupra acestei crize, din interiorul sistemului de sănătate publică, este fundamental alta decât este percepută, în general, de societate. Tragem un semnal de alarmă şi din acest punct de vedere. S-a făcut mult, mult prea puţin, chiar şi în aceste şapte luni, în care am fi putut să ne pregătim în ceea ce priveşte extinderea secţiilor de terapie intensivă, educaţia personalului care să poată să preia anumite sarcini, care era evident la un moment dat că vor trebui preluate”, a explicat Wiener, în cadrul unei conferinţe de presă a USR PLUS.
Conform acestuia, capacitatea de testare privind infecţia cu SARS-CoV-2 a crescut „mult mai lent” decât ar fi fost necesar.
„Testarea este un instrument care ar trebui să fie prospectiv, nu să identifice din urmă focarele care confluează şi acum ne pun în faţa unei transmiteri comunitare uriaşe. Ar fi trebuit să fie gardianul extinderii acestor focare. Multe dintre DSP-uri nu lucrează în weekend. (…) Nu mai vorbesc de secţiile de ATI, unde cea mai frecventă propoziţie care se rosteşte în ziua de azi este: ‘Nu avem locuri’, la telefonul care sună disperat. Sunt foarte multe lucruri care arată efectiv crăpăturile sistemului. Plătim poliţele a zeci de ani de lipsă de angajament şi politic, în ceea ce priveşte sistemul de sănătate publică”, a susţinut senatorul USR.
sursa – hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.