Controversata „etică” a vaccinării obligatorii

799

Toată societatea românească pare a fi divizată de controversatul subiect al vaccinării anti-Covid-19. Unii sunt adepții vaccinării, alții, dimpotrivă, cred că vaccinarea este inutilă. Unii cred că vaccinarea ar trebui impusă, alții, dimpotrivă, consideră că vaccinarea reprezintă un act de dispoziție asupra propriului corp, act care — dată fiind natura lui — ar trebui să rămână la latitudinea exclusivă a fiecăruia. Mai toată lumea are „argumente” și — paradoxal — s-ar putea ca fiecare să aibă „puțintică” dreptate. Cred că, din perspectiva dreptului — văzut ca ansamblu articulat de principii și legități —, lucrurile ar putea fi privite dintr-o perspectivă mai riguroasă și — sper eu! — mai convingătoare, sub condiția ca cel care se apleacă asupra acestui subiect să fie de bună-credință și să înțeleagă textele cu caracter juridic care ar putea fi invocate în contextul … controversatei „etici” a vaccinării.

Premisa majoră de la care ar trebui să înceapă orice discuție legată de vaccinare este aceea că societatea este un construct care, din punct de vedere juridic, ni se înfățișează în forma unui câmp de relații interumane, în interiorul căruia se întâlnesc și dialoghează interesul public al întregii societăți și multiplele interese private ale celor care alcătuiesc respectiva societate. Aceste dialoguri se desfășoară în scopul conservării și, la nevoie, a recuperării ordinii publice, care subsumează atât pacea socială, cât și bunăstarea individuală. Cele câteva idei mai sus enunțate ne obligă la a aduce și câteva lămuriri: (i) interesul public implică, printre altele, dar în egală măsură, drepturile și libertățile fundamentale (individuale și colective), dar și satisfacerea nevoilor comunitare, inclusiv pe cele de sănătate publică; (ii) interesul privat subsumează posibilitatea fiecărui particular de a pretinde autorităților publice — inclusiv celor sanitare — o anumită conduită, astfel încât multitudinea de drepturi și libertăți ale respectivei persoane (între care se regăsește și dreptul ei la sănătate) să fie realizat; (iii) ordinea publică trimite la un ansamblu de reguli cu caracter imperativ, instituite în vederea apărării și, la nevoie, a recuperării, siguranței (sau securității), a liniștii și a sănătății publice (care circumscrie și sănătatea individuală a fiecărui membru al unei comunități sau colectivități date).

Și acum, după ce am clarificat terminologia, să privim la câteva din textele Constituției României și la cele ale mult evocatei Convenții de la Oviedo.

Relevant pentru subiectul abordat este faptul că Legea noastră fundamentală stabilește următoarele:
— art. 22 alin. (1): „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”;
— art. 34 alin. (1) și (2): „Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”;
— art. 53 alin. (1) și (2): „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea (…) sănătăţii (…) publice (…). Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”.

La rândul ei, Convenția de la Oviedo stabilește, printre altele, următoarele:
— art. 5: „O intervenţie în domeniul sănătăţii nu se poate efectua decât după ce persoana vizată şi-a dat consimţământul liber şi în cunoştinţă de cauză. Această persoană primeşte în prealabil informaţii adecvate în privința scopului şi naturii intervenţiei, precum şi în privința consecinţelor şi riscurilor. Persoana vizată poate în orice moment să îşi retragă în mod liber consimţământul”;
— art. 24: „Persoana care a suferit daune nejustificate de pe urma unei intervenţii [sanitare] are dreptul la o reparație echitabilă, conform condiţiilor şi procedurilor prevăzute de lege”;
— art. 26 pct. 1: „Exercitarea drepturilor şi dispoziţiilor de protecţie conţinute în prezenta convenţie nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru siguranţa publică (…) ocrotirea sănătăţii publice sau protecţia drepturilor şi libertăţilor altora”.

Cel puțin trei idei pot fi deduse din textele mai sus reproduse:
1. statul este obligat să ocrotească, deopotrivă, sănătatea fiecărui individ, dar și sănătatea colectivă, cu observația că apărarea acesteia din urmă nu o poate compromite pe cea dintâi;
2. statul nu poate lua măsuri fizice de constrângere a indivizilor de sub jurisdicția sa, inoculându-le manu militari serul aferent unui anumit vaccin, dar poate dispune, prin lege, restrângerea exercițiului unor drepturi în cazul celor care refuză vaccinarea, motivat de obligația prevalentă a statului de a apăra și, la nevoie, a recupera sănătatea publică, precum și dreptul individual la sănătate a celorlalți;
3. dacă persoana vaccinată ajunge în situația de a suferi vreun prejudiciu — efect direct sau indirect al acestei manopere medicale —, atunci respectiva persoană este îndreptățită la despăgubiri din partea statului, entitate în care Convenția de la Oviedo vede garantul de ultimă instanță și non-exonerabil, pentru calitatea serviciului public de sănătate și, implicit, pentru calitatea serului inoculat celor vaccinați.

2 COMENTARII

  1. Din pacate, deși aparent cu argumente solide, ”constituționale” și ”oviedești”, în realitate pledoaria dumneavoastră este un amestec, un talmeș balmeș de fragmente de articole din diferite texte juridice, in fapt o pledoarie tipic ”avocățească”, antivaccinistă, aparent solidă. Din păcate, dumneavoastră nu înțelegeți ce este un vaccin, care este diferența dintre vaccinare și citata ”intervenție în domeniul sănătății” asupra unei ”persoane vizate”, ”care și-a dat consimțămîntul liber”, cum ați tradus din ”evocata” ”Convenție de la Oviedo”. Modul în care încheiați, ”statul nu poate lua măsuri fizice”…”manu miliatari”…”dacă persoana vaccinată ajunge a suferi vreun prejudiciu”… ”este îndreptățită la despăgubiri din partea statului”…, arată clar poziția dumneavoastră ”avocățească”, antivaccinistă! Dacă aș fi răutăcios, aș zice că sunteți în căutare de clienți antivacciniști! Fiind doar un simplu medic, constat cu tristețe că nu înțelegeți nimic din medicină, nici din ce înseamnă sănătatea publică, implicit cea individuală, nici ceeace înseamnă o epidemie și o pandemie! Prin urmare, nu pot spune ”mulțumim pentru articol”, dar mă semnez cu nume și prenume.

LĂSAȚI UN MESAJ