Contrabandă cu ţigări şi autoturism furat la frontierele din Timiş

297

Minivacanţa de 1 mai nu a fost uşoară pentru poliţiştii de frontieră din Timiş. Aceştia s-au confruntat cu cazuri de contrabandă cu ţigări şi autoturisme furate şi căutate în alte state UE.

La Sânnicolau Mare au fost descoperite aproape 3.000 de pachete de țigări de contrabandă. Ele erau ascunse sub bancheta unui autoturism condus de un bărbat de 67 de ani. Potrivit oameniilor legii au fost găsite: “2790 pachete cu ţigări netimbrate, marca Ashima în valoare de aproximativ 23.360 lei”.

La Cenad, vameşii au oprit la control un alt bărbat care conducea o maşină de lux căutată în Germania.

“În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile germane, în data de 18.04.2018. Totodată, la solicitarea poliţiştilor de frontieră, şoferul a prezentat permisul de conducere care purta însemnele autorităţilor din Ucraina. La controlul specific, lucrătorii noştri au constatat că documentul prezentat nu îndeplineste condiţiile de formă şi fond ale unuia original, acesta fiind fals”, spun poliţiştii.

Bărbatul a spus că maşina de lux, un Audi A6, îi aparţine, şi că nu ştia că este furată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.