Contoare inteligente de energie. ANRE vrea ca fiecare român să fie taxat după cât consumă

133

Contoare inteligente de energie. Astfel, un proiect de ordin publicat de ANRE, pe site-ul instituției, prevede că tuturor utilizatorilor casnici și industriali, li se vor monta contoare electrice inteligente.

Asta înseamnă că datele vor fi transmise de contor în mod automat către furnizor, iar acesta va factura cantitatea de energie consumată. Celebrele facturi estimative vor dipare din peisajul public cotidian românesc. În acest proiect de ordin se prevede că furnizorii îi vor informa pe utilizatori când li se montează contoare inteligente.

„Utilizatorul va fi informat cu privire la setul de date care sunt înregistrate de subsistemul de măsurare și transferate prin subsistemul de comunicație către sistemul central și cu privire la scopul în care vor fi folosite aceste date”,prevede în proiectul de ordin.

În România sunt instalate, în prezent, peste 1,1 milioane de contoare inteligente, în condițiile în care totalul utilizatorilor casnici și industriali contorizați sunt de peste 9,6 milioane.

Câteva prevederi din proiectul de ordin pot fi consultate aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.