Continuăm cu minivacanțele! Românii s-ar putea bucura de încă o zi liberă

670

Abia întorşi din cea mai recentă minivacanţă, de 1 Iunie, românii au fost anunţaţi că se pune la cale stabilirea unei noi zile libere.

Românii ar putea avea parte de încă o zi liberă. Un proiect de lege iniţiat de mai mulţi aleşi prevede ca şi Înălţarea domnului, care se sărbătoreşte la 40 de zile după Paşte, să devină zi nelucrătoare, anunţă România TV.

Proiectul de modificare a Codului Muncii a fost depus la Senat la finalul lunii mai şi prevede completarea articolului 139 din Codul Muncii, care se referă la „Zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza”.

Astfel, pe lângă 1 si 2 ianuarie, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Romane, Vinerea Mare, ultima zi de vineri inaintea Pastelui, prima si a doua zi de Pasti, 1 mai, 1 iunie, prima si a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei, 1 decembrie, prima si a doua zi de Craciun, doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora, să fie introdusă şi „Înîlţarea Domnului, la 40 de zile de la Înviere”, anunţă sursa citată.

sursa: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.