5.1 C
Timișoara
marți 10 decembrie 2024

Continuă lucrările la Campusul Lenau

Investiția Primăriei Timișoara într-un campus modern pentru Liceul Lenau, în zona Oituz, continuă după atribuirea lucrărilor suplimentare, care vor asigura condiții mai bune în sălile de clasă pentru elevi. Echipele constructorului au reluat lucrările la finisajele interioare, precum și la suprafața acoperișului, unde vor fi amplasate panouri fotovoltaice și panouri solare pentru încălzirea apei.

„Nevoile din sistemul de educație sunt uriașe, fiind rezultatul anilor în care nu s-a făcut mare lucru în școli, grădinițe sau creșe. Am lucrat să recuperăm decalajele, iar în cazul campusului Lenau l-am adus la mai bine de 75% și am atribuit lucrări suplimentare. Înțeleg că părinții își pierd răbdarea, dar aceste lucrări sunt necesare pentru a asigura condiții bune în clase. Constructorul a început să lucreze deja și am cerut o bună mobilizare pe șantier, astfel încât lucrările care au rămas de executat să avanseze cât mai repede”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău

La finalul anului trecut, municipalitatea a lansat licitația pentru lucrările de modificare a fațadei și a interioarelor construcției, în vederea sporirii eficienței energetice. Proiectul presupune înlocuirea pereților cortină, care prezentau pierderi semnificative de căldură, cu pereți din zidărie termoizolantă. De asemenea, a fost modernizat sistemul de umbrire pentru a minimiza efectul de seră în sălile de clasă în care vor învăța elevii Liceului Teoretic „Nikolaus Lenau” și pentru a reduce consumul de energie necesar răcirii.


Investiția Primăriei include o clădire cu 48 de săli de clasă modern dotate, 5 laboratoare (de fizică, biologie, chimie și informatică), o sală de sport de mari dimensiuni, precum și spații administrative și tehnice. Structura de rezistență este realizată în proporție de 98%, iar toate instalațiile sunt complet finalizate. De asemenea, șapele sunt gata în proporție de 98%, tâmplăria este parțial montată, iar acoperișurile tip terasă au fost hidroizolate. Lucrările de tavane, tencuieli și zugrăveli sunt realizate în proporție de 95%.

Contractul pentru lucrările rezultate din AC nr. 255/18.04.2023 Rev. 2 – modificarea temei privind finisajele interioare și exterioare ale obiectivului „Construire Corp 2 al Liceului Teoretic Nikolaus Lenau pentru Școala Gimnazială Lenau” a fost atribuit firmei ILA VORHABEN SRL. Firma a semnat contractul în valoare de 18.326.823,36 lei (cu TVA) și are un termen de 6 luni pentru finalizarea lucrărilor. Până în prezent, pentru investiție a fost executată suma de 49,3 milioane lei (cu TVA), aceasta incluzând lucrările efectuate și actualizările de preț conform legislației în vigoare.

Alte subiecte :

Citește și :