20.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Consiliul Naţional al PNL a adoptat o hotărâre privind criteriile de evaluare a filialelor partidului

Consiliul Naţional al PNL a adoptat, duminică, o hotărâre privind criteriile de evaluare a filialelor partidului.

Hotărârea stabileşte că în săptămâna premergătoare începerii trimestrului, vicepreşedinţii regionali şi secretariatul general al PNL stabilesc cu fiecare filială judeţeană planul de acţiune trimestrial şi obiectivele asumate de aceasta, conform criteriilor de evaluare a performanţelor filialei.

Evaluarea implementării planului de acţiune şi a îndeplinirii obiectivelor asumate se face de către secretarii regionali, sub coordonarea vicepreşedinţilor regionali, în termen de 15 zile de la finalizarea trimestrului şi are la bază raportul adoptat de fiecare filială judeţeană.

Concluziile evaluării se prezintă în Biroul Executiv al PNL, care dispune măsurile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii filialelor PNL.

Criteriile de evaluare a activităţii filialelor judeţene vizează numărul de membri nou înscrişi, de organizaţii nou înfiinţate, sondajelor de opinie, de localităţi cu candidaţi de primari desemnaţi, de întâlniri şi documente realizate de comisii de specialitate, de procese-verbale ale reuniunilor organismelor statutare, de sedii noi de organizaţii locale deschise, branduite, de membri PNL care participă la diferite programe de pregătire iniţiate la nivel judeţean, de întâlniri ale conducerii filialei cu membrii de partid şi numărul membrilor liberali care participă la aceste întâlniri, de evenimente organizate de organizaţiile partidului, de proiecte de hotărâri iniţiate de grupurile de consilieri.

De asemenea, criteriile de evaluare vizează numărul de campanii publice derulate pentru susţinerea unor iniţiative ale liberalilor, de conferinţe de presă organizate, de participări la emisiuni tv şi radio, de materiale informative realizate şi distribuite către cetăţeni, de conturi de Facebook aflate în reţeaua locală a membrilor filialei, de prieteni/followeri noi pe conturile liderilor filialei şi ale aleşilor proveniţi din cadrul filialei, de vizualizări ale paginilor oficiale ale filialelor/lună, al grupurilor locale deschise, de acţiuni comune ale organizaţiei cu societatea civilă şi de parteneriate, acorduri de colaborare, proiecte comune realizate de organizaţie cu societatea civilă.

Hotărârea prevede şi instituirea unor mecanisme de evidenţiere, de premiere a membrilor PNL pentru participarea la acţiunile, evenimentele, campaniile partidului.

În ceea ce priveşte activităţile de dezvoltare în plan organizatoric, se prevede, între altele, înscrierea de membri noi, constituirea de organizaţii locale, de cartier, săteşti şi de secţii de votare, efectuarea de sondaje în localităţi şi desemnarea candidaţilor de primar. AGERPRES

Alte subiecte :

Avansează amenajarea parcării de pe Martir Ioan Stanciu 

Zeci de locuri de parcare, spații verzi și alei prind deja contur în locul terenului dezafectat de pe strada Martir Ioan...

Căutăm jandarmi juniori pentru o zi

Vrei să te joci cu cei mai fideli parteneri, cățelușii Jandarmeriei? Ți-ar plăcea să pornești sirenele mașinilor de intervenție? Ziua Jandarmeriei...

Citește și :