Consiliul Județean Timiș pregătește un proiect dedicat producătorilor agricoli. Despre ce este vorba

117

Sala Revoluției a Consiliului Județean Timiș a găzduit o ședință de lucru pe tema proiectului intitulat “Centre de colectare legume-fructe în județul Timiș”. Invitați au fost consilierii județeni, membrii ai Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală, primarii din Timiș și reprezentanți ai Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al Romaniei”, dar și ai Direcției Agricole și Camerei Agricole.

Proiectul se află pe lista de investiții a Consiliului Județean Timiș și vizează crearea, inițial, a unui unui centru-pilot de colectare legume-fructe, cu perspectiva realizării în anii următori a mai multor astfel de centre, în funcție de necesitatea și specificul județului nostru.

Prezent la întâlnire, președintele Călin Dobra a subliniat faptul că ,,Este necesară inițierea, cât mai rapid, a unui studiu, care să fie realizat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului și de specialiști de la alte instituții din domeniu, studiu care să ne ofere date concrete privind oportunitatea acestui proiect, funcționalitatea, posibilele dificultăți și soluții, administarea centrului-pilot, dar și a viitoarelor centre pe care vrem să le realizăm”.

De asemenea, vicepreședintele CJT Roxana Iliescu a precizat că ,,Acest proiect are în vedere îmbunătățirea și dezvoltarea activității din sectorul agricol. Prin realizarea acestor centre de colectare și depozitare a legumelor și fructelor, dorim să venim cu precădere în sprijinul micilor întreprinzători agricoli din mediul rural“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.