7.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Consiliul Județean Timiș predă Companiei Naționale de Investiții terenul din Giroc pentru sala polivalentă

Consiliul Județean Timiș a aprobat o hotărâre prin care predă Companiei Naționale de Investiții terenul din Giroc unde ar urma să fie ridicată sala polivalentă de 16.000 de locuri. Aleșii județeni s-au reunit, miercuri, în ședință și au votat proiectul, care a trecut, deși consilierii PNL s-au abținut de la vot.

”Se aprobă demararea procedurilor de punere la dispoziţie a terenului situat în comuna Giroc, Calea Timişoarei, nr. 55, identificat prin C.F. nr.401165 Giroc, liber de construcţii, aflat în domeniul public al Judeţului Timiș şi administrarea Consiliului Judeţean Timiş, către Compania Naţională de Investiţii” – în vederea realizării investiției ”Construire Sală Polivalentă cu 16.000 de locuri„, localitatea Giroc, județul Timiș, de către Compania Națională de Investiții, propunem predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții (C.N.I) S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării acestui obiectiv de investiție”, se arată în hotărârea CJT.

Astfel, terenul de peste 65.000 de metri pătrați este, acum, la dispoziția CNI, care urmează să întocmească un studiu de prefezabilitate. Însă, reprezentanții Comaniei de Investiții au de ales între această suprafață și un teren din Timișoara pe care primăria l-a predat deja companiei, cu același scop. Alegerea va fi făcută după întocmirea studiului. Indiferent ce teren alege CNI, propietarul, Primăria Timișoara sau Consiliul Județean Timiș, trebuie să asigure utilitățile și toți pașii birocratici pentru ridicarea sălii a cărei valoare va fi de câteva zeci de milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Lucrări Aquatim

Citește și :