Consiliul Județean alocă aproape 2 milioane lei pentru bătrânii aflați în dificultate

160

Consiliul Județean a aprobat alocarea a 1.800.000 lei pentru bătrânii din Timiș care au nevoie de asistență. Fondurile sunt menite a asigura cofinanțarea pentru anul 2019 a căminelor pentru persoane vârstnice din Jimbolia și Comloșu Mare, cu suma de 800.000, respectiv 1.000.000 lei.

Finanțarea a fost posibilă datorită aoscierii în acest sens a Județului Timiș, prin CJ și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, cu cele două localități, prin consiliile locale. Căminul din Comloșu Mare asigură servicii sociale pentru un număr de 90 de persoane, în momentul de față fiind asistate 62, din care 12 din localitate, iar celelalte din județ. Centrul de la Jimbolia poate servi un număr de 70 de bătrâni, în prezent fiind asistate 55 de persoane vârstnice, jumătate dintre acestea provenind din alte localități.

„Nu putem să le întoarcem spatele bătrânilor noștri aflați în dificultate. Am răspuns pozitiv cererilor celor două cămine de a le cofinanța activitatea, întrucât efortul financiar ar fi fost prea mare pentru bugetele locale. Fondurile alocate permit desfășurarea activității în condiții normale. Ignorarea problemei ar fi avut consecințe la care nici nu vreau să mă gândesc, beneficiare ale acestor servicii fiind chiar și persoane vârstnice imobilizate la pat”, spune președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Cofinanțarea căminelor va fi realizată în regim bianual, în baza unor contracte încheiate între părți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.