Conducerea ALDE Timiș răspunde la acuzele aduse de echipa destituită Video

295

Astăzi, o seamă de politicieni afiliați pâna acum la partidul ALDE au făcut dezvăluiri legate de debarcarea lor. Pentru a contabalansa situația, departamentul de comunicare al ALDE Timiș aduce un punct de de vedere al conducerii locale a partidului la acest diferend.

Este la latitudinea cititorilor noștri de a încerca să descâlcească ițele acestei năzdrăvănii politice și de a înclina balanța într-o direcție sau alta. Mai jos sunt opiniile formulate de conducerea formațiunii județene.

“Ca urmare a declarațiilor suținute astăzi de Sorin Karagena, Nistor Pavel Geană și Traian Stancu, ALDE Timiș vine cu următoarele precizări:
 În ceea ce privește acuzele pentru neexistența chitanțelor pentru plata cotizațiilor lui Sorin Karagena, Nistor Pavel Geană și Traian Stancu, precizăm că actele doveditoare se află în contabilitatea partidului și pot fi probate. Legat de acuzele privind finanțarea campaniei electorale din 2016, campanie la care cei mai sus menționați au fost candidați, există documente doveditoare care atestă respectarea prevederilor legale.
Controlul AEP la sediul ALDE Timiș, efectuat în luna martie 2018, confirmă cele relatate mai sus.

Pentru a înțelege pe larg despre ce este vorba, ALDE Timiș răspunde punctual la acuzele aduse astăzi pubic:

– Sorin Karagena nu mai este în ALDE Timiș din cauza neplății cotizațiilor pe o perioadă mai lungă de doi ani și astfel, conform statutului, și-a pierdut calitatea de membru. Referitor la acuzele acestuia precum că partidul are o datorie la o societate comercială unde se pare că acesta este angajat, factura la care face referire ca fiind neplătită nu a fost acceptată pentru plată de către vreo persoană din cadrul ALDE Timiș. În schimb, ALDE a lucrat pe perioada campaniei electorale cu societatea comercială unde Sorin Karagena este angajat, cu toate că
acesta a fost candidat pe listele ALDE în 2016. Rămâne la aprecierea organelor abilitate să stabilească dacă Sorin Karagena a încălcat legea sau nu.

– Nistor Geană a fost exclus din rândul membrilor ALDE Timiș conform statutului în vigoare, pentru nerespectarea hotărârilor organismelor de conducere, pentru neimplicarea în organizație, pentru lipsa rezultatelor privind atingerea obiectivelor de partid dar și pentru neplata cotizației.

Precizăm că forul de conducere al ALDE Timiș i-a solicitat, în nenumărate rânduri, să fie alături de cetățeni, să vină cu proiecte pentru dezvoltarea județului Timiș, lucruri care nu s- au întâmplat și care au dus la decizia de a-l retrage din Consiliul Județean. Niciun membru din conducerea ALDE Timiș nu a făcut presiuni asupra consilierilor aflați în exercitarea mandatului. Acuzele aduse de Nistor Geană privind restutuirea banilor de campanie sunt total nefondate, președintele ALDE Timiș, deputatul Marian Cucșa, nu a fost pe lista de candidați pentru Consiliul Județean Timiș iar cel care a primit banii și i-a depus în cont este chiar Traian Stancu, iar restituirea banilor din campanie s-a făcut în contul acestuia, lucru care se poate proba prin extrasele bancare. Există chitanțe care dovedesc perioada în care Nistor Geană a plătit cotizația conform statutului și sunt înregistrate în contabilitate, un alt lucru care poate fi probat. De asemenea, toate acestea se pot proba și prin raportul AEP care a desfășurat o activitate de control la sediul ALDE Timiș, în perioada martie 2018.

– Cât despre declarațiile nefondate ale lui Traian Stancu, ajungem la concluzia că acesta nu are habar nici în zi de astăzi despre ce înseamnă obligațiile și prevederile statutului ALDE dar nici despre ce înseamnă respectarea legii. Ce am putea să-i cerem unuia care ia un spor de 25% pentru accesarea de fonduri europene dar nu știe nici ce măsuri sunt disponibile pentru accesarea banilor, motivul fiind simplu de înțeles: Traian Stancu nu știe de fapt să folosească, în 2019, nici computerul. Dovadă e și faptul că acestuia i-a fost comunicată radierea pe cale oficială (email, poștă) dar spune că a aflat de la portar.

Precizăm că Traian Stancu a ajuns în funcția de consilier județean, ales pe listele ALDE Timiș, prin eforturile fiecărui coleg din județ și nu pe persoană fizică, așa cum susține. Odată ajuns în această funcție și până astăzi, Traian Stancu nu a avut nicio realizare pentru cetățenii județului Timiș, în schimb, în tot acest timp, interesele personale au primat – afirmația poate fi probată.

Legat de acuzele privind partea materială din campania electorală din 2016, îi putem oferi lui Traian Stancu asistență privind utilizarea computerului și a contului bancar pentru a afla traseul banilor de campanie. Pe scurt, banii au fost returnați în contul lui personal, iar de aici vă poate răspunde chiar el ce a făcut cu aceștia.

O altă persoană la care se face referire că a depus bani în campania electorală este Ion Davițoiu, fost consilier județean ALDE, care și-a dat demisia pentru a-i face loc lui Nistor Geană. Ion Davițoiu a depus bani pentru campanie din contul personal, iar în același cont i s-au și returnat, lucru care la fel poate fi probat prin extrasele de cont.

Traian Stancu a fost radiat din rândul membrilor ALDE Timiș ca urmare a neplății cotizației către sediul central al ALDE, cotizație stabilită prin decizia forurilor de conducere, foruri la care a participat și acesta. Iar pentru cotizația aferentă filialei Timiș, există chitanțe emise și înregistrate în contabilitatea ALDE.

ALDE Timiș nu dorește să discute despre activitatea lui Traian Stancu în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean pentru că nu ar avea despre ce să discute, aceasta fiind aproape nulă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.