Condițiile de cazare a olimpicilor la Timișoara, condamnate! Ce spune Inspectoratul Școlar FOTO

148

O mamă a unui elev olimpic din Iași care a participat la Olimpiadele Naționale de Arte condamnă condițiile de cazare de la Timișoara. Aceasta a publicat pe Facebook mai multe fotografii din căminul Colegiului Henri Coandă, una dintre locațiile unde au stat copiii.

„Mergi cu trenul aproape 18 ore ca să participi la marea olimpiadă românească. Ajungi obosit și înfrigurat la cazare și speri să ai noroc să găsești un loc rezonabil. N-ai avut. Mirosuri grele, de praf, de mucegai, de papuci nespălați, te întâmpină de la intrare. Priveliștea e de nedescris: de la gumă de mestecat lipită ‘grațios’ pe marginile patului, la ‘parchetul’ scorojit, stropit cu diverse, până la marginile ferestrei greu prăfuite și răsuzate, scaune, dulapuri, masă de nefolosit; toate te îndeamnă să pleci înapoi spre gară, să faci cale-ntoarsă. Încerci să te abții din plâns, să cauți soluții, că doar ești mare și a doua zi trebuie să dai tot ce poți mai bun; ai venit la cea mai grozavă competiție la care visai. Te întrebi: dormi cu masca pe nas sperând să poți respira cât de cât bine sau cauți un hotel? Alegi hotelul măcar pentru prima noapte, că a doua zi e marea competiție și vrei să te odihnești.

Teoretic sunt în această ‘încleștare’ cei mai buni elevi din țară din domeniul tău. Ce învață un elev dintr-o astfel de experiență? Care sunt întrebările ce-i trec prin minte?! Spune-i unui adolescent că nu-i corect să generalizeze, îți va răspunde imediat: dar e corect să fiu tratat așa la un asemenea concurs național? Înțeleg că participarea la aceste concursuri e asumată, că cheltuielile sunt mari dacă vrei să performezi în domeniul în care excelezi, dar întrebarea care mă urmărește e: ce fel de elevi trăiesc zi de zi în astfel de condiții? Bine ați venit, dragi adolescenți pasionați, în lumea adulților iresponsabili! Cinstit era, dacă nu poți decent organiza, să lași pe alții s-o facă. Sau măcar găsiți cei ce umblă cu ocaua mică… Fonduri poate că or fi fost, dar cine să șteargă jegu’?”, a scris Dana Munteanu pe Facebook.

Conducerea Inspectoratului Școlar Timiș a reacționat și a spus că, deși căminul este vechi și nerenovat de ani buni, camerele au fost igienizate și curate. „Pozele surprinse de părinte sunt ușor tendențioase, ele fiind realizate la lemnăria ferestrelor, foarte veche de altfel, respectiv în spatele unei nișe, unde erau rafturi și ele este drept extrem de vechi. Nu a fost fotografiat mobilierul întreg din cameră și nu a surprins decât părțile negative. Camerele au fost curate, perdele spălate și atât cât se poate în spații vechi, fără investiții de ani de zile, s-au asigurat condițiile de igienă, fără a putea fi înlocuit mobilierul din sumele primite pentru organizarea evenimentului. Nu ne ascundem, aceasta este realitatea din internate, însă am dori ca ea să fie corect prezentată și să nu fie diminuat efortul colegilor de a organiza pentru sute de copii, cele mai bune activități, cele mai posibile condiții și cea mai bună servire. Vom propune Ministerului ca atunci când ne vor coopta în organizarea olimpiadelor naționale, să fie dumnealor cei care stabilesc relațiile cu autoritățile locale, asigurându-se că sumele ajung pentru crearea celor mai perfecte condiții pentru olimpicii naționali și chiar cazarea acestora în hotel, nu în internate. Deși suntem un județ mare, nu a fost posibil să primim sume, ce ar fi acoperit costurile de cazare și masă pentru sute de copii în cameră de hotel”, a transmis Aura Danielescu, inspectorul școlar general din Timiș.

Peste 1.000 de tineri din toată țara au participat la Olimpiadele Naționale de Artă la Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.