7.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Condamnat la 6 luni de închisoare pentru… abandon de familie. A vrut să fugă și din țară!

Poliţiştii de frontieră au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie.

În data de 31 iulie 2016, în jurul orei 13.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român M. Dorin, în vârstă de 41 de ani, domiciliat pe raza judeţului Timiş, pasager într-un autoturism marca Opel.
Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit internaţional, el având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 6 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon  de familie, alerta fiind introdusă de autorităţile române în data de 09 decembrie 2015.
Faţă de bărbatul în cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei, acesta fiind predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara  | VIDEO

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

Noul magazin Altex din zona AEM își va întâmpina joi primii clienți. Se anunță o deschidere cu surprize și oferte speciale

Noul magazin va fi deschis începând de joi, 25 aprilie. Este cel mai mare magazin Altex din Timișoara. Toți cei care treg pragul sunt...

Citește și :