6.2 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

Concursul științific de drept Telders Moot Court Competition – UVT

Echipa studențească a Facultății de Drept din cadrul UVT marchează o nouă participare internațională, în cadrul prestigiosului concurs științific Telders Moot Court Competition

În perioada 6-11 iunie 2022 s-a desfășurat, în format online, finala internațională a Telders Moot Court Competition, prestigios concurs științific studențesc organizat de Grotius Centre for International Legal Studies și Universitatea din Leiden (Olanda).

În etapa internațională au participat 25 de echipe ale facultăților de drept din prestigioase universități din Europa, printre care și echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Echipa, alcătuită din Bianca Iaici, Anisia Mateia, Raoul Simionescu și Marin Ugnenco (studenți în anul II), a ocupat locul V în clasamentul pledoariilor scrise pentru reclamanți.
Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții Internaționale de Justiție, în care echipele participante au prezentat argumentele părților dintr-o speță vizând acordarea de despăgubiri pentru prejudicii cauzate prin încălcarea regulilor de drept internațional al spațiului, dreptul mediului și drept internațional al drepturilor omului.

Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a fost pregătită de lect. univ. dr. Sorina Doroga și drd. Alexandra Burdulea, fostă participantă la concursurile internaționale de pledoarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :