10.1 C
Timișoara
joi 4 decembrie 2025

Concert de colinde „Pe Acorduri de Prietenie – Flores & Friends”

O tradiție care unește generații și aprinde spiritul sărbătorilor la Timișoara

În atmosfera caldă a începutului de decembrie, Casa Tineretului din Timișoara a găzduit marți, 2 decembrie 2025, de la ora 17:00, concertul de colinde „Pe Acorduri de Prietenie – Flores & Friends”, un eveniment devenit tradiție și aflat deja la a doua ediție.

Spectacolul face parte din seria evenimentelor marca FLORES, inițiate în 2024, ce au drept scop promovarea valorilor Asociației: încurajarea copiilor în studiul chitarei, sprijinirea exprimării artistice în cadrul formației vocal-instrumentale Flores și protejarea moștenirii creative a fondatorului grupului, profesorul Ioan Mătăsaru, cetățean de onoare al municipiului Timișoara.

O moștenire muzicală de peste patru decenii

Înființat în 1979, grupul FLORES Timișoara reprezintă astăzi mai mult decât un ansamblu muzical: este o comunitate unită prin pasiune, disciplină și bucuria de a cânta. De-a lungul anilor, zeci de generații s-au format sub îndrumarea profesorului Ioan Mătăsaru, iar piesele compuse de acesta au devenit repere afective și culturale în inimile copiilor și ale publicului timișorean.

Concertul din acest an a adus pe scenă o întâlnire emoționantă între generații. Membrii actuali ai grupului, alături de foști interpreți și invitați speciali, reușesc să demonstreze, încă o dată, că muzica are puterea rară de a trece peste ani și de a uni suflete. Colindele și cântecele de Crăciun, românești și internaționale, au prins viață în interpretări vocal-instrumentale pline de sensibilitate.

Flores & prietenii – o comunitate artistică unită

Pe scena concertului au urcat:
Grupul Flores Timișoara
cursanții Cercului de chitară Flores
elevii Școlii Gimnaziale nr. 25, coordonați de Alina Indoleanu
elevii Școlii Gimnaziale nr. 24, coordonați de Severiana Chirtes
elevii Școlii Gimnaziale Sânandrei, coordonați de Elena Iuda-Marcu
elevii din învățământul primar ai Liceului Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum”, coordonați de înv. Carla Dolga
Corul Liceului Iris, coordonat de Simona Vâlcan și Daniela Grosu
Jasmina Caraculea – harpă
Nelu Seuchea
Dana Varadi
Marius Rădmănăștian
Trupa 1two1
La succesul spectacolului și-a adus un important aport muzicianul Victor Miclăuș care pe lângă organizare a stat pe scenă timp de două ore și a acompaniat tinerii artiști cu basul său fermecat.

Prin participarea acestor grupuri și artiști, evenimentul a devinit un adevărat dialog muzical între instituții de învățământ, profesori dedicați și tineri talentați, reunind o comunitate care crede în valoarea educației artistice.

O sărbătoare a muzicii și a prieteniei

Organizat cu tematica Sărbătorilor de iarnă, concertul și-a propus să aducă în fața publicului nu doar colinde, ci o stare de căldură, generozitate și unitate – aceleași valori care definesc spiritul Flores încă din 1979.
Evenimentul s-a bucurat de un interes deosebit, numărul estimat de participanți fiind de aproximativ 400 de spectatori. Publicul a fost invitat să se lase purtat de emoție, armonie și magia colindelor, într-o seară în care tradiția, prietenia și pasiunea s-au împletit în cel mai frumos mod.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Weekend magic la Iulius Town: Moș Nicolae, Moș Crăciun, Elsa, Ana, Olaf și multe alte personaje vor fi prezente

Este weekendul în care Moș Nicolae vine cu daruri pentru toți copiii care au fost cuminți, iar înainte de a ajunge la ghetuțele pregătite...

CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului și solicită oprirea ilegală a unei activități critice pentru protecția mediului

RETIM Ecologic Service S.A. informează publicul și autoritățile că procedura de predare a activității de tratare a levigatului de la Depozitul de Deșeuri Nepericuloase...

Lucrări Aquatim de spălare

Citește și :