Concediu pe banii statului pentru o categorie de bugetari! Se împart voucherele de vacanță

2672

Cadrele didactice din toată țara vor primi începând cu anul acesta vouchere de vacanță, conform Ordonanței de Urgență publicată pe 30 iunie în Monitorul Oficial. Finanțarea va fi deschisă în luna februarie, astfel că profesorii vor primi aceste tichete începând cu luna martie, spune ministrul Educației. 

Valoarea voucherelor de vacanță stabilită de lege este de 1.450 de lei per salariat, iar acestea vor putea fi folosite doar la hotelurile și pensiunile din tață și numai de către titularul acestora. Acceptarea acestor tichete de vacanță de la alte persoane decât titularul este considerată contravenție și este sancționată cu amendă.

„Acordarea voucherelor de vacanță pentru profesorii din România a fost asumată prin programul de guvernare. Tichetele vor fi oferite cadrelor didactice, finanțarea pentru aceste vouchere fiind deschisă luna viitoare. Este vorba în total de 390 de milioane de lei. Ulterior, tichetele vor fi plătite, cel mai probabil, în luna martie, în funcție de organizarea inspectoratelor școlare județene”, anunță deputatul cărășean social-democrat, Luminița Jivan.

sursa: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.