17.2 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Comună din vestul ţării declarată “Sat Cultural al României”. Vezi care e

O comună cu oameni harnici şi iscusiţi, atât într-ale muncii câmpului, creşterii animalelor dar şi ale tradiţiilor populare a fost declarată recent “Sat Cultural al României”. Muzeul Satului din Bucureşti a fost gazda evenimentului în care Comuna Săvârşin din judeţul Arad a fost declarată “Sat Cultural al României”. În comună se organizează un număr de cinci festivaluri într-un singur an. Primarul Ioan Vodicean este un pasionat al culturii şi a tradiţiilor populare.
Cu ajutorul “Familiei Regale şi al Domeniului Regal” din comună, anual se organizează: Zilele Cetății, Festivalul Național de Literatură Dorel Sibii, Tabăra de creație a tinerilor scriitori din România, Târgul de bucate regale și Festivalul obiceiurilor de iarnă «Alaiul dubașilor».

Savarsin comuna regala 1

Concurenţa a fost destul de mare. Anul acesta Săvârșinul a avut adversari de marcă: Miroslava din județul Iași; Sângeorgiul de Mureș din județul Mureș; Bonțida din județul Cluj; Deda din județul Mureș, Băcia din județul Hunedoara și Ciolpani din județul Ilfov.

Savarsin comuna regala 2

Proiectul “Satele culturale ale României”, a fost pornit în 2014, de Asociația Cele Mai Frumoase Sate din România (AFSR), aflat sub patronajul Ambasadei Franței în România și a Delegației Wallonie – Bruxelles la București, cu scopul de a promova patrimoniul cultural și turistic al satului românesc. Condiția care trebuie îndeplinită pentru a candida este să se organizeze pe parcursul unui an cel puțin cinci evenimente culturale, expoziții, festivaluri, concursuri, în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei și turismului cultural.

Alte subiecte :

Primarii PNL din Timiș, pe cale de a se consola cu noua situație politică

Primarii PNL din Timiș care l-au susținut pe Alin Nica se pregătesc să se regrupeze în spatele președintelui interimar al filialei, Vasile Blaga. Deocamdată...

Două evenimente la care sunt așteptați iubitorii de muzică și poezie

Walter Ghicolescu va concerta pentru prima dată în Timișoara vineri, 29 martie la ora 20, la Porto Arte, sau „Vaporu” cum mai este cunoscut...

Citește și :