19.1 C
Timișoara
joi 22 mai 2025

Companiile Rețele Electrice continuă investițiile în digitalizarea rețelei prin achiziția de contoare inteligente trifazate

Companiile Rețele Electrice organizează prin intermediul platformei publice SEAP o licitație pentru achiziția de contoare inteligente pentru branșamente trifazate, cu o valoare maximă de 4.625.000 euro, în vederea continuării digitalizării rețelelor de distribuție, creșterii rezilienței și flexibilității operaționale, și a calității serviciilor oferite clienților.

„Contoarele inteligente stau la baza unei rețele de distribuție reziliente, pentru că reprezintă senzorii pe care îi avem la nivelul rețelelor de joasă tensiune pentru a putea gestiona eficient fluxurile energetice, a avea în permanență o reprezentare corectă și în timp real a funcționării rețelei. Mai mult, integrarea contoarelor inteligente ne permite să dezvoltăm și să oferim suport pentru noi servicii de piață, cum ar fi flexibilitatea, integrarea producției descentralizate și a stocării de energie, elemente cheie în construirea unei rețele moderne și sustenabile. Prin angajamentul nostru de a instala un contor inteligent la fiecare client, indiferent dacă acesta este consumator, producător sau prosumator, ne asumăm un rol esențial în avansarea tranziției energetice în România prin crearea unui sistem energetic adaptabil la cerințele viitoare”, a declarat Mihai Pește, director general al companiilor Rețele Electrice.

În cadrul licitatiei vor fi achiziționate un număr maxim de 17.000 contoare inteligente trifazate pentru Rețele Electrice Banat, 16.000 pentru Rețele Electrice Dobrogea și 17.000 pentru Rețele Electrice Muntenia. Echipamentele trebuie să îndeplinească funcționalitățile minime impuse de ANRE conform Ord. 177/2018. De asemenea, ele trebuie să utilizeze protocolul de comunicație Meters & More care suportă transferul bidirecțional de date în sistemele de contorizare, necesar, de exemplu, în cazul prosumatorilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cunoaște-ți bonusurile de cazino: Cum să faci diferența dintre o ofertă bună și una proastă!

Când vine vorba de cazinourile online, unul dintre primele lucruri care atrag imediat atenția jucătorilor noi sunt bonusurile oferite. Jucătorii cu experiență știu deja...

Atenție, șoferi! Probleme seriase de circulație pe DN 68A, între Margina și Coșava

Atenție șoferi Astăzi, 22 mai, între orele 12:00 – 18:00, se va circula în ambele sensuri pe DN 68A, între Margina și Coșava, în zona...

Citește și :