4.1 C
Timișoara
luni 2 decembrie 2024

Compania INTEL inaugurează, în decembrie, centrul situat în cea de-a doua clădire Office din ansamblul Openville Timișoara

Clădirea de birouri clasa A United Business Center 1 (UBC 1) din ansamblul Openville va găzdui, din luna decembrie a acestui an, centrul de cercetare și dezvoltare software din Timişoara al companiei Intel, unul dintre cei mai mari producători mondiali în domeniul tehnologiei.

Compania americană Intel a închiriat o suprafaţă de 2.400 mp în cel de-al doilea imobil office pe care compania IULIUS l-a realizat în cadrul ansamblului Openville Timişoara, cea mai mare dezvoltare cu destinaţie mixtă din vestul ţării. Clădirea UBC 1 este situată în imediata vecinătate a Iulius Mall Timişoara, are 12 niveluri, o suprafaţă de 13.000 mp închiriabili şi urmează a fi inaugurată în luna decembrie. Demisolul este destinat spaţiilor de retail și serviciilor, aici urmând să funcţioneze cafenele şi magazine.

„Parteneriatul încheiat cu Intel ne onorează şi suntem încântaţi că această companie prestigioasă a ales proiectul Openville pentru centrul său din Timişoara. UBC se adresează companiilor care doresc să le ofere angajaţilor mai mult decât spaţii de lucru eficiente şi condiţii superioare de confort, ci şi satisfacţia de a avea acces direct la facilităţile şi serviciile de care aceştia au nevoie. Clădirile noastre de birouri sunt singurele din Timişoara care prezintă avantajul proximităţii faţă de zeci de servicii utile în viaţa de zi cu zi, disponibile în Iulius Mall”, a declarat Laurenţiu Manea, Manager Office Buildings Openville.

Intel este prezent în Timişoara din 2016, odată cu achiziţionarea companiei Movidius, care avea un sediu şi în oraşul de pe Bega. Centrul Intel din Timişoara este specializat în software pentru aplicaţii de computer vision şi inteligenţă artificială. În noul spaţiu de birouri vor lucra aproximativ 130 de angajaţi, numărul urmând să crească până la 200, în următorii trei ani.

„Noile birouri vor permite susţinerea planurilor de consolidare şi recrutare pe care compania noastră le are în Timişoara. Am pus întotdeauna accent pe confortul specialiştilor noştri şi ne-am dorit un spaţiu modern, flexibil şi cu numeroase facilităţi, care să încurajeze lucrul în echipă, inovaţia şi performanţa. Am ales clădirea UBC 1 deoarece, pe lângă faptul că a corespuns tuturor criteriilor noastre calitative, este parte dintr-un ansamblu deja funcţional, conceput în beneficiul angajaţilor”, a declarat Valentin Mureşan, Country Manager Intel România.

Pe lângă dotările de clasa A, UBC 1 se evidenţiază în peisajul urban din Timişoara prin arhitectură, clădirea având formă triunghiulară, precum şi acces direct spre parcul şi noile zone de retail care urmează a fi amenajate în ansamblul Openville. Imobilul va beneficia de certificare LEED şi de implementarea unor politici sustenabile de operare, menite să crească eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor.

Persoanele care vor lucra în UBC 1 vor economisi timp datorită accesului direct pe care îl au la numeroase servicii: food court şi restaurante pentru pauzele de masă, fitness center, magazine, cinema multiplex, grădiniţă, clinici medicale, locuri de relaxare şi socializare, spaţii de parcare. În plus, prin programul Card Partener, angajaţii beneficiază exclusiv de promoţii de până la 25%, la peste 100 de locaţii din Iulius Mall.

Despre Openville Timişoara

Ansamblul Openville Timişoara, cel mai mare proiect cu destinaţie mixtă din vestul României, va fi inaugurat în trimestrul patru al anului viitor, odată cu finalizarea primei etape de dezvoltare. Proiectul, care integrează actualul Iulius Mall Timişoara, va cuprinde funcţiuni de office, retail, parc şi entertainment.

Prima etapă de dezvoltare va include: 100.000 mp de birouri clasa A, o suprafaţă adiţională de 47.000 mp de retail, un parc de 55.000 mp, un pasaj subteran destinat traficului auto şi peste 1.500 de noi locuri de parcare, amenajate într-o parcare supraetajată şi una subterană.

Openville Timişoara va fi polul de business al regiunii. La momentul finalizării primei etape, componenta de birouri va include o suprafaţă de 50.000 mp în operare (în clădirile UBC 1, UBC 2 şi UBC 3) şi alţi 50.000 mp în construcţie (în clădirea UBC 0).

Până în prezent, au fost finalizaţi 18.000 mp (în clădirea UBC 2), alţi 13.000 mp vor fi livraţi în luna decembrie (în clădirea UBC 1), iar 19.000 mp se află în construcţie şi vor fi finalizaţi anul viitor (în clădirea UBC 3).

Proiectul Openville este realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe şi reprezintă o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Școala de Arte sărbătorește luna decembrie

Colinde, expoziții, muzică experimentală, dansuri moderne, poezie și multe fermecătoare surprize alcătuiesc programul lunii decembrie la Școala de Arte Timișoara, care își încheie stagiunea...

Relația dintre corp, mediu urban, patrimoniu și arta contemporană, într-o nouă conferință internațională găzduită de UVT

Conferința Internațională intitulată „Urban Body – Human Body. Bridging Heritage and Contemporary Art”, organizată de CICASP (Curatorial Research, Art History and Criticism, Heritage Studies),...

Citește și :