Colterm prelungește contractul cu furnizorul de gaz. De unde vin banii

76

Furnizarea gazului către Colterm nu se va mai opri în dimineața de 6 noiembrie. Regia a reușit prelungirea contractului, însă numai cu patru zile. Asta pentru că poate plăti 15 milioane de lei. De unde vin banii?

Din rectificarea bugetară care ar trebui aprobată, joi, de Consiliul Local Timișoara. Potrivit reprezentanțiilor Primăriei Timișoara, s-au tăiat trei milioane de lei de la salarizare, 3,7 milioane de lei de la salubrizare, două milioane de lei de la spații verzi, 1,5 milioane de lei de la iluminat public și s-a golit fondul de rezervă a municipalității în valoare de 2,5 milioane de lei. La acești bani se adaugă cei 1,2 milioane de lei pe care Consiliul Județean Timiș a anunțat că îi vira în conturile Primăriei pentru Colterm.

Potrivit directorului interimar Colterm, Cristian Mîțu, contractul pentru furnizarea gazului a fost prelungit până miercuri, 10 noiembrie, la ora 07:00.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat că pentru a putea furniza agent termic până la finalul lunii noiembrie este nevoie de 30 de milioane de lei. Încă se așteaptă sprijin guvernamental pentru a trece de criza de la Colterm.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.