Colterm cere Primăriei majorarea tarifului gigacaloriei. Ce se va întâmpla cu facturile timișorenilor

104

Colterm cere Conisliului Local Timișoara mai mulți bani. Mai exact, solicită aleșilor să aprobe majorarea prețului gigacaloriei, iar pentru a nu fi afectați consumatorii trebuie să crească subvenția acordată din bugetul local.

Reprezentanții Colterm susțin că prețul de producere, transport și livrare a gigacaloriei a crescut simțitor în ultimul an, așadar este nevoie de modificarea tarifului.

”Preţul actual al energiei termice livratã consumatorilor din sistemul centralizat, este de 398,49 lei/Gcal (inclusiv TVA), respectiv 342,64 lei/MWh. (1 Gcal = 1,163 MWh). Acest preţ este alcătuit din preţul mediu de producere a energiei termice, la care se adaugă tarifele de transport, distribuţie şi furnizare. În acest moment, comparativ cu cheltuielile luate în calcul la fundamentarea preţurilor în vigoare, cheltuielile variabile (combustibilii, energia electrică, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră) au suferit creşteri importante şi anume:

– preţul gazelor naturale a crescut cu 22,4%; -preţul energiei electrice s-a majorat cu 40%; – preţul certificatelor de CO2 (EUA) a crescut de peste 4 ori, depăşind în momentul de faţă valoarea de 20 euro/EUA.

Având în vedere aceste creşteri ale cheltuielilor variabile, inflaţia, dar şi scăderea drastică a cantităţii de energie termică livrată consumatorilor (care conduce la majorarea cheltuielilor unitare fixe), în urma calculelor efectuate pentru o nouă fundamentare a preţurilor de producere, respectiv a tarifelor de transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice s-au obţinut următoarele rezultate:
– creşterea preţului mediu de producere a energiei termice cu 15,8%;
– creşterea tarifului de transport cu 31,9%;
– creşterea tarifului de distribuţie şi furnizare cu 13,0%.

Totodată, la fundamentarea preţului pentru energia termică s-au avut în vedere şi pierderile tehnologice (pentru reţeaua de transport şi pentru reţeaua de distribuţie). Din analiza indicatorilor tehnico-economici s-a concluzionat că sunt îndeplinite condiţiile legale şi este oportună o nouă fundamentare a elementelor de cheltuieli pentru modificarea preţurilor/tarifelor energiei termice produsă în sistem centralizat”, își motivează Colterm cererea.

Potrivit proiectului de hotărâre, noul tarif va fi de peste 402 lei. Însă acesta va fi plătit de Colterm și bugetul local, fără ca prețul tarifat populației să crească. Proiectul va fi dezbătut în plenul din 12 decembrie.

Regia de termoficare mai are în Timișoara apoximativ 60.000 de abonați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.