În urmă cu un an, românii dădeau jos guvernul PSD, pe fondul tragediei de la Colectiv, dar şi a nenumăratelor abuzuri şi a corupţiei generalizate. „Strada” avea nevoie de oameni noi, neimplicaţi politic, care să le de o speranţă, să le arate ”luminiţa de la capătul tunelului”. A venit guvernul tehnocrat care nu a împlinit aşteptările românilor. „Guvernul meu”, pus de preşedintele Iohannis, venit şi el cu un capital uriaş de aşteptare şi speranţă din partea românilor. Iar acum, acelaşi popor a dat înapoi puterea PSD-ului, şi încă la un scor cum nu s-a mai văzut de pe vremea FSN-ului lui Ion Iliescu. Cum putem interpreta acest vot?
A votat oare lumea un program de guvernare social-democrat? Nu cred. Nu ştiu câţi dintre cei care au votat cunosc programul de guvernare al PSD-ului. A votat lideri carismatici? Nu prea mai există, la nici un partid. A votat oameni de încredere? Mă îndoiesc. Şi atunci, totuşi, ce a votat electoratul?
La prima vedere, pare a fi un vot împotriva lui Dacian Cioloş, surprinzător, fiindcă omul are un capital de simpatie destul de mare. E văzut ca un om corect, cinstit, muncitor. Faptul că un procent atât de mare a votat împotriva lui este urmare a ceea ce reprezintă el. A fost văzut ca omul Bruxelles-ului, omul lui Soros, cel care pune în practică directive venite de la Comisia Europeană, apărătorul multinaţionalelor şi al neoliberalismului.
Iar atitudinea poporului, care şi-a schimbat, în decurs de doar un an, atât de radical opţiunile, după ce a luat puterea PSD-ului, ca să o dea tehnocraţilor şi apoi înapoi PSD-ului, şi încă în procent mult mai mare, arată, de fapt, un popor în căutarea propriei identităţi.
Întreaga situaţie internaţională nu putea să nu aibă efecte şi în România. Criza economică prelungită, Brexitul, alegerile din SUA, revolta ţărilor est-europene împotriva dictaturii Bruxelles-ului, creşterea extremismului, a naţionalismului, toate acestea şi-au pus amprenta asupra alegerilor din 11 decembrie.
Românii au arătat, prin votul lor, o creştere uşoară a euroscepticismului, a naţionalismului în sens pozitiv, nu prin dorinţa de separare, ci de întărire a suveranităţii. Au arătat că nu mai vor să fie trataţi ca o colonie, ca europeni de rangul doi, folosiţi doar ca piaţă de desfacere şi mână de lucru ieftină. Au arătat că vor propria lor identitate în cadrul Uniunii Europene.
Au arătat că vor oameni noi, dovadă fiind votul acordat USR-ului. Un partid fără lideri, fără un program coerent, fără structuri în teritoriu. Şi care s-a clasat pe locul trei în opţiunile electoratului. Nu ştiu dacă va rezista ca partid politic, dar e clar că votul acordat USR-ului e un semnal mai mult pentru celelalte partide politice. Probabil ar fi obţinut un scor chiar mai mare dacă nu ar fi mers pe mâna lui Dacian Cioloş. Acelaşi lucru e valabil şi pentru PNL, care ar fi putut obţine mult mai multe voturi dacă ar fi propus un premier propriu. Electoratul a arătat că vrea ca partidele să-şi asume politic guvernarea, în interesul cetăţenilor.
Rămâne de văzut dacă partidele au înţeles exact mesajul oamenilor. Următorii patru ani vor fi o adevărată provocare pentru formaţiunile politice. Pentru toate. Vor trebui să convingă cetăţenii că sunt în slujba lor. Altfel, vor dispărea.