Codul roșu de caniculă emis de ANM și pentru județul Caraș-Severin a alertat autoritățile

116

La nici două zile de la ultima întâlnire, prefectul județului, Matei Lupu, a convocat din nou în ședință extraordinară Comandamentul Județean pentru Situații de Urgență.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a dorit, astfel, să se asigure că toate instituţiile cu atribuţii în acest sens vor lua măsurile necesare pentru limitarea efectelor negative ale temperaturilor extreme şi sunt pregătite să intervină în cazul unor evenimente neplăcute.

Potrivit Admninistraţiei Naţionale de Meteorologie, vineri și sâmbătă, valul de căldură care a debutat încă de la începutul acestei săptămâni va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Temperaturile se vor situa între 39 și 42 de grade, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. De asemenea, s-a luat în vedere posibilitatea de furtuni care apar de obicei după perioade de caniculă și au fost discutate măsurile care se impun în astfel de situații.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Caraș-Severin a luat ca măsură suplimentară patrularea în zonele aglomerate pentru a acorda măsuri de prim ajutor și un pahar cu apă persoanelor care cad victime temperaturilor critice. Două autospeciale, una în Reșița și una în Caransebeș, cu tehnică de intervenție și personal din cadrul ISU și SAJ se vor afla pe străzile celor două orașe și vor acorda sprijin populației.

Serviciul de Ambulanță Caraș-Severin a luat la rândul său măsuri în perioada de cod roșu, prin suplimentarea personalului fiind disponibile 22 de echipaje care vor interveni la solicitări pe teritoriul județului.

Managerul Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin, Daniela Popescu, a precizat că nu există deocamdată niciun caz de lipotimie în județ, iar numărul solicitărilor pentru ambulanță este la nivelul unei zile obișnuite – 108 cazuri în 24 de ore.

autoritati caras severin caras severin cj autoritati caras severin1

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.