6.1 C
Timișoara
miercuri 18 februarie 2026

Cod galben de ploi în cea mai mare parte a ţării, până sâmbătă seara

Meteorologii au emis, vineri, două avertizări Cod galben de ploi şi vânt, care vizează cea mai mare parte a ţării, valabile până sâmbătă seara.

Prima avertizare este valabilă de vineri, la ora 21.00, până sâmbătă, la ora 9.00, şi vizează judeţele Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Alba, Arad, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Sibiu şi Braşov.

Potrivit meteorologilor, în aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.

A doua avertizare intră în vigoare sâmbătă, la ora 9.00, şi este în valabilă până la ora 21.00. Potrivit avertizării, sunt vizate judeţe din toate zonele ţării: Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Botoşani, Neamţi, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa.

Meteorologii susţin că în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, estul şi nord-estul Munteniei şi local în zona montană se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 50-70 l/mp.

Sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Substanțe susceptibile a fi interzise la deținere

În weekendul trecut, jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timișoara au desfășurat o acțiune punctuală în municipiile Reșița și Timișoara, pe linia prevenirii și combaterii...

Universitatea Politehnica Timișoara lansează programul „UPT Senior Activ”, dedicat seniorilor 60+

Începând de marți, 24 februarie 2026, Universitatea Politehnica Timișoara lansează programului „UPT Senior Activ by Alex Miu & Tim Medina Clinic”. Inițiativa este dedicată persoanelor...

Lucrări la rețelele Aquatim

Citește și :