Cod galben de furtuni, până joi dimineaţă, în vestul țării

39

Meteorologii au emis Cod galben de furtuni, cu descărcările electrice, intensificări ale vântului, ploi torenţiale şi grindină, până joi dimineaţă, în 21 de judeţe din Maramureş, Transilvania, Banat, Crişana şi nordul Moldovei.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben valabilă de miercuri, de la ora 12.00, până joi, la ora 8.00, în judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava şi Timiş

„În intervalul menţionat în Maramureş, Transilvania, local la munte, iar îndeosebi spre seară şi noaptea şi în Banat, Crişana şi nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55…70 km/h şi pe arii restrânse 80…90 km/h), averse torenţiale şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp”, a transmis ANM.

Astfel de fenomene vor fi, pe arii restrânse, în noaptea de miercuri spre joi şi în restul teritoriului, iar pe parcursul zilei de joi acestea vor fi mai frecvente în regiunile sud-estice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.