8.1 C
Timișoara
duminică 7 decembrie 2025

Clubul Economic German Banat își primenește echipa de conducere cu oameni tineri și femei

Organizați cum îi știm, oamenii de afaceri germani din Banat s-au adunat la sfârșitul săptămânii să-și aleagă noul Consiliu de Conducere.

Clubul Economic German Banat (DWC Banat) cu sediul la Timişoara a organizat, Adunarea sa Generală Anuală şi de Alegeri care a durat ore bune. Asta şi datorită faptului că în existenţa sa de 14 ani, pentru conducerea Clubului Economic German au cadidat pentru prima dată doi întreprinzători, domnii Peter Hochmuth (PH Consulting) şi Michael Bullert (firma IT Syonic).
Au votat la alegeri 126 din cei 159 de membri, a căror majoritate simplă l-a ales pe Peter Hochmuth ca preşedinte al DWC Banat, pentru un nou mandat. Noul Consiliu de Conducere al Clubului Economic este compus din: Dr. Christian von Albrichsfeld (Continental), Andreea Kremm (Netex Consulting), Rolf Maruhn (Consulul Germaniei la Timişoara), Daniel Marcu (ecoplus international, reprezentanţa landului Austria Inferioară în România), Werner Wolff (Banat Car) şi Ioana Haţegan (Biroul de Avocatură Haţegan & Partners).
De remarcat că astfel Consiliul de Conducere a fost întinerit şi pentru prima dată în existenţa de până acum a Clubului Economic, în Consiliul său de Conducere sunt reprezentate şi femeile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Vernisajul expoziției„Banatul de altădată: gusturi și povești” și lansarea volumului „Păstrătoareade Tradiții” la Conacul Zăgujeni

Vernisajul expoziției „Banatul de altădată: gusturi și povești” și lansarea volumului „Păstrătoarea de Tradiții” la Conacul Zăgujeni Asociația Miltonia anunță cu bucurie organizarea vernisajului expoziției...

Magia iernii revine în 2025 la Muzeul Satului Bănățean, în perioada 6 – 21 decembrie! FOTO-VIDEO

Între 6 și 21 decembrie, Muzeul Satului Bănățean devine gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente de iarnă din Timiș: Lights of the Village. Organizată cu sprijinul...

Citește și :