15.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

CJ Arad, bun de plată, după ce o șoferiță și-a distrus mașina pe un drum plin de gropi

O avocată din Oradea care, în drum spre Arad, şi-a avariat maşina într-o groapă pe DN 79, la intrarea în localitatea arădeană Chişlaca, spărgându-şi parbrizul, capacul de la roată şi îndoindu-şi janta, a dat în judecată Consiliul Judeţean Arad. Instituţia a fost obligată de judecători să-i plătească toate reparaţiile la maşină, printr-o hotărâre definitivă.
Totul s-a întâmplat în martie 2017, iar trei luni mai târziu, femeia a dat în judecată administrația județului Arad și Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Cum drumul se află în administrarea CJ Arad, CNADNR a scăpat basma curată. Dar instanța, Curtea de Apel Oradea, i-a dat dreptate avocatei în această toamnă, susținând că starea tehnică necorespunzătoare a carosabilului de pe DJ 792A pe care se află localitatea Chişlaca este de vină pentru pagubele suferite de șoferiță.

Astfel, instanța a precizat că „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare”. Acum, Consiliul Judeţean Arad e obligat să plătească toate reparaţiile maşinii – 2.476,02 lei, contravaloarea parbrizului înlocuit în urma evenimentului rutier, suma de 783,86 lei – costuri de reparaţie a jantei şi anvelopei avariate – dar şi dobânda legală la sumele menţionate, de la data la care orădeanca a plătit factura la service, 19 mai 2017, până la plata integrală a debitului.
La scurt timp după declanşarea procesului, CJ Arad a reparat șoseaua din Chişlaca.

Alte subiecte :

Accident pe strada Liniștei. Doi trecători, transportați la spital

Accident pe strada Liniștei, în Timișoara. Un șofer de 40 de ani a lovit, în intersecție, un autoturism condus de o femeie de 60...

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

Citește și :