10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Ciuperci uriașe găsite într-o pădure: „Bătrânii din sat au spus că nu au mai văzut aşa ceva niciodată”

Ploile din ultima perioadă au adus belşug în pădurile patriei şi i-au ajutat pe culegătorii de ciuperci să găsească exemplare care mai de care mai mari şi mai frumoase. Este şi cazul unui bărbat din Dej, care a găsit într-o pădure din apropierea oraşului zece ciuperci gigant, care au un diametru de aproximatic 40 de centimetri şi peste un metru în circumferinţă.

Mai mari ca o minge de fotbal, ciupercile uriaşe sau Băşica Porcului, cum sunt denumite popular, sunt comestibile şi au o creştere accelerată. Într-o singură zi pot ajunge chiar şi la câteva kilograme.

Când m-am apropiat am găsit exemplarele astea superbe. Bătrânii din sat au spus că nu au mai văzut aşa ceva niciodată.

Captura impresionantă a fost făcută într-o pădure din apropierea oraşului Dej. Pe o rază de câţiva metri, bărbatul a găsit nu mai puţin de zece astfel de ciuperci.

Din cauza mărimii, nu toată lumea are curajul şi de a le gusta. Iar cei care se încumetă trebuie să ştie că opţiunile în ceea ce priveşte gătitul sunt limitate.

E prima oară când găsesc şi nu ştiu cum se conservă şi în afară de a le găti pane nu mai ştiu altă mâncare, dar o să mă documentez.

Exemplarele găsite de barbăt nu sunt printre cele mai mari, pentru că la maturitate, o ciupercă din această specie poate atinge chiar şi un metru în diametru şi aproape 20 de kilograme.
Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele...

Expoziția „Sit with me”, a studenților arhitecți de la Timișoara, la Milano Design Week 2024

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la...

Citește și :