25.1 C
Timișoara
vineri 20 iunie 2025

Cine sunt eu, în ochii tăi? Viața tinerilor LGBTQ+ în Timișoara, între normalitate și teamă

Într-o Românie europeană, dar conservatoare, viața tinerilor LGBTQ+ e adesea o luptă nevăzută. Deși Timișoara se vrea un oraș al toleranței, realitatea din spatele paradelor colorate vorbește și despre frică, prejudecăți și lipsa unor drepturi de bază.

Timișoara a fost Capitală Culturală Europeană în 2023 și gazdă a evenimentelor Pride. Însă, în viața de zi cu zi, tinerii LGBTQ+ încă simt că nu pot fi complet ei înșiși. Unii sunt agresați verbal sau fizic în mijoacele de transport în comun, alții își ascund orientarea sexuală de teamă că vor fi marginalizați la facultate sau la muncă.

„Am fost scuipat într-un tramvai pentru că aveam o eșarfă colorată. Nu am zis nimic, nici ceilalți. A fost o tăcere care m-a durut mai mult decât gestul”, povestește un student gay la Arte.

„Suntem acceptați, dar cu condiții”

Într-o societate unde încă „se tolerează” și nu „se acceptă”, mulți tineri simt că trebuie să se cenzureze. Ei spun că se gândesc de două ori înainte să-și țină partenerul de mână în public.

„Mi se spune des să fiu eu, dar când o să pot fi efectiv eu, fără vreo mască?”, se întrebă Daniela, studentă la Medicină.

Într-o Românie în care drepturile vin greu și prejudecățile sunt moștenite, viața unui tânăr LGBTQ+ devine o probă zilnică de curaj. Dar în Timișoara, ca și în alte orașe mari, vocile încep să se audă. Tinerii nu mai cer acceptare. Ei cer normalitate.

Pentru a înțelege mai bine provocările comunității LGBTQ+ din Timișoara, am vorbit cu o voce implicată: Andre Rădulescu, fondatoarea Identity.Education, asociație locală care luptă pentru vizibilitate, drepturi și siguranță.

— Se face suficientă educație pentru diversitate în școli?

— E ușor să criticăm programa, și pe bună dreptate; subiecte importante, cum ar fi educația sexuală, egalitatea de gen sau incluziunea, lipsesc sau sunt prezentate drept „ideologie periculoasă”. Problema poate e mai adâncă: nu (mai) avem o cultură reală a educației, în care să fie implicați elevii/elevele, studentele/studenții, cadrele didactice, părinții, personalul administrativ într-un proces de învățare continuu. Să ne întrebăm sincer ce vrem de la școală: diplome sau și competențe și oameni pregătiți să trăiască și să lucreze împreună.

Diversitatea nu e doar despre cum ne îmbrăcăm, cum vorbim, în ce credem sau pe cine iubim. E și despre ce nu se vede: accesul la spații și oportunități, felul în care ne simțim în societate, echitate și egalitate. Şi e important să nu așteptăm ca toată lumea să se conformeze unui tipar. Adevărata incluziune înseamnă empatie, solidaritate, integrare, nu doar toleranță. Iar toate astea ar trebui să se învețe și în școală, nu ca materie separată, ci ca parte integrata în programă.

— Ce progrese ați observat în ultimii ani în Timișoara sau în țară?

— Răspunsul e nuanțat, mai ales în contextul politic actual și al lipsei progresului real în privința drepturilor, chiar dacă am câștigat procese la CEDO. România are un scor scăzut de mai mulți ani în ILGA Rainbow Map, un clasament anual realizat de organizația ILGA-Europe, care evaluează respectarea drepturilor persoanelor LGBTQIA+ în fiecare țară europeană.

La nivel local, am observat câteva progrese în munca noastră de zi cu zi: mai multă transparență, comunicare mai clară, acces mai simplu la unele servicii publice. De exemplu, folosim activ platforma de sesizări a primăriei, iar în cadrul unei campanii (https://www.instagram.com/p/DGBeS6ZokpJ/?igsh=MTY1MW15dzZhbjYzYw== am remarcat că în primele cinci luni din acest an s-au trimis mai multe sesizări decât în tot anul trecut, ceea ce arată o nevoie mai mare de educație, prevenție și legi mai clare implementate de autorități.

Tot aici, în Timișoara, am văzut organizații și inițiative faine, cu care colaborăm în spirit de solidaritate, ceea ce e un progres real și important.

— Ce obstacole întâmpinați în organizarea de evenimente?

Sunt două tipuri de obstacole. Pe de-o parte, cele comune tuturor organizatiilor locale: lipsa spațiilor potrivite pentru spectacole, expoziții sau performance-uri, mai ales spații accesibilizate, fie gratuite, fie la costuri rezonabile.

Pe de altă parte, ne confruntăm cu obstacole specifice: avem nevoie de spații aliate sau cel puțin prietenoase și informate, și nu doar când organizăm noi un eveniment, ci în general. Vrem ca persoanele LGBTQIA+ să poată merge la orice eveniment fără teama de microagresiuni.

Ne-am construit în timp o rețea de spații sigure, care ne-au găzduit cu deschidere și alături de care am creat evenimente foarte frumoase. Le recomandăm nu doar pentru sprijinul acordat, ci și pentru calitatea programului și a echipelor care le organizează.

— Cât sprijin aveți din partea autorităților locale?

— Folosim aceleași servicii publice ca orice altă organizație și nu am întâmpinat dificultăți din cauza domeniului nostru de activitate. Marșul Pride TM și alte evenimente publice organizate de noi s-au desfășurat în siguranță, iar interacțiunile cu autoritățile locale au fost clare.

Ne dorim însă autorități mai informate, proactive în combaterea și investigarea infracțiunilor și incidentelor motivate de ură (hate crimes), limbaj instigator la prejudecată și ură (hate speech), cu atenție nu doar pe aplicarea legii, ci și pe prevenție și pe sprijinirea victimei.

— Ce ar însemna cu adevărat schimbarea?

— Schimbarea reală ar însemna drepturi egale și protecție efectivă pentru comunitatea LGBTQIA+, pentru persoanele rome, pentru persoanele cu dizabilități, pentru femeile afectate de abuz, hărțuire, violență domestică sau femicid. Ar însemna ca infracțiunile motivate de ură și discursul instigator la ură, care afectează în mod disproporționat aceste grupuri, să nu mai fie ignorate sau tratate superficial. Schimbarea nu înseamnă doar legi, ci și voința de a le aplica și o cultură care să susțină egalitatea și demnitatea tuturor.

Frică de viitor și exod tăcut

Fără sprijin legal și cu frica unor reacții violente, mulți tineri LGBTQ+ se gândesc să plece din țară. Nu pentru bani, ci pentru că în altă parte sunt normali.

Fără căsătorie, fără parteneriate, fără protecție

România se numără printre puținele state UE care nu recunosc legal niciun tip de uniune civilă între persoane de același sex. Asta înseamnă că un cuplu LGBTQ+ nu are niciun drept legal: partenerii nu pot semna împreună un contract, nu au acces reciproc în spitale, nu se pot sprijini legal în caz de urgență.

România în context european (2025):

— zero forme legale de parteneriat pentru cupluri LGBTQ+;

— Pride organizat anual în opt orașe, toate cu protecția Jandarmeriei;

— una din trei persoane LGBTQ+ declară că s-a gândit să emigreze din cauza lipsei de drepturi;

— peste 60% dintre părinții români nu ar accepta ca fiul/fiica lor să fie homosexual(ă)

Sursa: Eurobarometru

Denisa Mihalache

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte subiecte :

Grindeanu miroase vântul schimbării! PSD propune figuri noi în noul guvern

PSD va avea șapte poziții în viitorul guvern Ilie Bolojan, iar în partid s-a declanșat o competiție internă pentru ocuparea posturilor de ministru. O...

Horia Colibășanu continuă ascensiunea spre vârful Nanga Parbat, după instalarea taberei 2

La două săptămâni de la plecarea în expediția „Nanga Parbat 2025” și la o săptămână de la sosirea în tabăra de bază, alpinistul român...

Citește și :