Cine poate opri creșterea tarifelor la energie? Piața energiei din Banat și din țară se va confrunta cu noi amenințări la acest capitol!

192

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) nu ia în consideraţie deocamdată propunerea de plafonare a tarifelor, venită din partea Electrica, întrucât, în prezent, nu există elemente din care să reiasă că piaţa nu este funcţională, a declarat preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, citat de Agerpres.

El a fost întrebat dacă este nevoie, pe piaţa de energie, de o plafonare a preţurilor după ce, joi, directorul general al Electrica a afirmat că sunt necesare măsuri de echilibrare a cererii şi a ofertei pe piaţa de energie, de produse de tip forward sau de plafonarea tarifelor, în condiţiile în care preţul în piaţă a crescut foarte mult. „Deocamdată nu luăm în considerare această propunere (de plafonare a preţurilor – n. r.). Nu avem date privind nefuncţionalitatea pieţei. Considerăm că OPCOM acţionează cu maturitate şi asigură funcţionarea pieţei”, a spus Havrileţ.

Şeful ANRE a arătat că plafonarea preţurilor ar însemna măsuri extreme privind funcţionarea pieţei de energie, precum suspendarea unor platforme bursiere, suspendarea cuplării pieţei spot a bursei OPCOM cu pieţele din Ungaria, Cehia şi Slovacia, precum şi stabilirea unor preţuri reglementate, conform Legii 123/2012, legea-cadru a sectorului energetic. „Cel mai greu de stabilit ar fi măsurile de recuperare a pierderilor cauzate producătorilor”, a adăugat preşedintele ANRE.

Potrivit Legii 123, articolul 80, „(1) În situaţii de dezechilibre majore între cerere şi ofertă şi disfuncţionalităţi evidente ale pieţei de energie electrică, Guvernul, la propunerea ANRE şi cu avizul Consiliului Concurenţei, poate limita creşterea excesivă a preţurilor/tarifelor sau blocarea acestora pentru o perioadă determinată de maximum 6 luni, perioadă ce poate fi prelungită succesiv pentru durate de câte cel mult 3 luni, cât timp persistă circumstanţele ce au determinat adoptarea respectivei decizii, prin: a) fixarea unei limite superioare a preţului pe o piaţă centralizată; b) limitarea venitului din activitatea reglementată. (2) Costurile recunoscute şi amânate, potrivit prevederilor alin. (1) lit. b), se recuperează integral, în conformitate cu procedura emisă de autoritatea competentă”.

La rândul său, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a arătat că instituţia derulează în acest moment o analiză sectorială asupra pieţei de energie.  „Sunt de acord că avem nevoie de noi instrumente de tranzacţionare care să reducă volatilitatea”, a declarat Chiriţoiu, citat de Agerpres.

Directorul general al Electrica, Cătălin Stancu, a declarat, joi, că preţurile pe piaţa de energie au crescut semnificativ în ultimele luni, afectând atât distribuitorii şi furnizorii, dar posibil şi alte industrii, şi că este nevoie de măsuri de echilibrare a cererii cu oferta, produse de tip forward sau o măsură administrativă, cum a fost cea luată în cazul RCA privind plafonarea tarifelor.

„Din punctul meu de vedere, este esenţial să înţelegem ce se întâmplă şi să luăm măsuri de normalizare. Trebuie să te uiţi la un echilibru între cerere şi ofertă. Dacă acest echilibru nu mai există, să încerci să determini cauzele. Totodată, ar trebui să se creeze produse forward. De ani de zile se aşteaptă aceste produse. Aceasta este marea noastră rugăminte către OPCOM, trebuie să ne uităm la produse mature de risc, cum sunt pe pieţele europene. Şi, probabil pe termen scurt, ar putea fi luate în calcul şi măsuri administrative pe termen scurt, până la clarificarea situaţiei din piaţa”, a spus Stancu.

sursă: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.