Preotul reformat Laszlo Tokes a povestit într-un interviu acordat Gândul ce s-a întâmplat în seara zilei de 15 decembrie 1989 şi situaţia disperată în care se afla împreună cu familia sa.

“Eram deja într-o stare aproape disperată. 10 decembrie, când am ţinut predică ultima dată, era Ceauşistă, am anunţat pe enoriaşi că joia, vinerea în 15, vinerea v-a avea loc evacuarea mea forţată din Parohie şi i-am rugat să vină şi să asiste în mod paşnic, să fie martori ai acestor abuzuri, acestui act nedrept comis împotriva mea şi împotriva comunităţii bisericeşti, care m-a ales în mod democratic să fiu preotul lor.

Şi vezi Doamne nici nu am sperat, în ziua de vineri, în jurul orei 8:00, dimineaţă la ora 8:00 au început să se adune oamenii, membrii bisericii mele reformate din Timişoara. Au înconjurat locuinţa, s-au adunat în faţă ferestrelor mele şi au exprimat solidaritatea şi susţinerea, ba chiar au adus şi de mâncare, au adus lemne pentru încălzire, deoarece securitatea a stopat în ultimele săptămâni chiar cumpărăturile noastre şi pur şi simplu am fost puşi într-o situaţie fără salariu, fără mâncare, fără lemne pentru încălzire şi aşa mai departe.

Izolaţi, absolut izolaţi. Şi era să fim evacuaţi, dar aceşti enoriaşi, într-un moment când a sosit reprezentantul Ambasadei Americane, s-au îmbărbătat, şi auzind discursul nostru asupra capului securiştilor, cu acel reprezentant al ambasadei, s-au îmbărbătat şi i-au alungat pe securişti.

Securiştii l-au adus cu ei pe acest reprezentant, nu-mi aduc aminte numele ataşatului american, dar l-am informat în mod direct şi în mod obiectiv despre situaţia disperată în care stau cu soţia mea şi cu fiul meu, atunci încă unicul fiu de-al meu, de 3 ani. Şi securiştii, sub influenţa acestei revolte psihice a enoriaşilor, s-au retras, oamenii au intrat în casă şi s-au fraternizat cu mine. Ne-au vizitat şi s-au convins că nu suntem bolnavi, că suntem într-o situaţie relativă liniştită şi după aceea tot mai mulţi s-au adunat după-masă. S-au ataşat la enoriaşii noştri şi mulţi cetăţeni din oraş. Între timp nu a sosit grupul de evacuare, nu ştiu din ce cauză, dar n-au ajuns. Noi am rămas în locuinţă şi am venit în întâmpinarea vizitatorilor, a simpatizanţilor. La urmă urmei a trebuit să ţin discursul din fereastră, atât de mulţi s-au adunat, în 15 decembrie.

Era o fluctuaţie de oameni până seara târziu. Prezbiterii şi membrii parohiei m-au păzit, au asigurat uşile să nu intre nimeni. A venit şi primarul la mine, primarul Petre Moţ. Mi-a cerut să le spun oamenilor să se ducă acasă. A promis că ne va ajuta să se rezolve problemele noastre, să refacă ferestrele pentru că au fost sparte, că va aduce un doctor care să o vadă pe soţia mea, care era gravidă chiar atunci. Au încercat să ne liniştească prin diferite promisiuni”, a relatat Laszlo Tokes.

Citește întreaga poveste aici.

Sursa: gandul.info