Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident teribil! Tânăra de 20 de ani care l-a provocat consumase alcool

560
Cinci persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, după ce au intrat cu maşina într-un cap de pod, la Turda, județul Cluj. Una dintre cele cinci victime este rănită grav, transmite Mediafax.
Potrivit reprezentaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, accidentul s-a produs duminică dimineaţă în Turda. Aici, un autoturism a intrat într-un cap de pod.
Au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ.
„Nu au fost necesare operațiuni pentru descarcerare, cinci persoane au fost consultate medical și au fost transportate în stare de conștiență la spital. Unul dintre ocupanți a fost în stare mai gravă, el a suferit un traumatism cerebral mai sever”, au declarat reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Potrivit Poliției Cluj, conform primelor cercetări, la volanul mașinii se afla o tânără de 20 de ani din județul Neamț, care ar fi pierdut controlul asupra direcției pe fondul neadaptării vitezei la drumul umed, a intrat într-un cap de pod și apoi s-a răsturnat.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Poliția face cercetări pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.
sursa: hotnews

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.