Cinci localităţi din vestul țării, fără energie electrică din cauza vântului puternic

27

Cinci localităţi din zona Oraviţa-Moldova Nouă au rămas, joi dimineaţa, fără curent electric din cauza vântului puternic, iar în urma intervenţiei echipelor de la compania de electricitate defecţiunile au fost remediate în patru dintre acestea, până în jurul orei 11,00, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Caraş-Severin.

Astfel, în jurul orei 11,00, nu aveau curent abonaţii din localitatea Cărbunari, însă la faţa locului intervin echipe ale furnizorului pentru refacerea alimentării cu electricitate.

Din cauza vântului care a suflat cu putere, localităţile Cărbunari, Sasca Montană, Răcăşdia, Milcoveni şi Berlişte nu au avut curent la primele ore ale dimineţii de joi.

În zona Oraviţa-Moldova Nouă vântul suflă cu putere, judeţul Caraş-Severin aflându-se joi sub avertizare cod portocaliu, local viteza vântului la rafală putând ajunge la 95-105 km/h.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.