Cheful din pandemie dintr-un club de fițe din Timișoara se lasă cu proces

194
sursa foto: facebook.com/ Epic Society

Administratorii clubului Epic Society, care a organizat în weekend o mare petrecere și care a fost amendat pentru asta de polițiști cu 12.000 de lei, anunță că vor contesta în instanță măsura luată de IPJ Timiș.

„Sâmbătă 24.10.2020, Epic Vara a funcționat conform legislației în vigoare, respectând atât normele cât și programul legal de funcționare. S-au respectat normele impuse de situația actuală, la fel cum s-a întâmplat pe tot parcursul acestui sezon (rezervare prealabilă, distanțare între mese, servirea exclusivă la mese, dezinfectare continuă, măști și mănuși pentru angajați). Mai mult decât atât, odată cu intrarea în vigoare a scenariului roșu, s-a procedat la anunțarea tuturor persoanelor ce apăreau pe lista de rezervări, că masca a devenit obligatorie și pentru clienți. Totodată s-au montat afișe ce prevedeau această obligație în zonele cele mai vizibile.

Sâmbătă seară nu a fost organizată nicio petrecere privată, ci s-a funcționat conform programului legal de funcționare. Toți clienții noștri au intrat doar cu masca de protecție, fără excepție. Au folosit masca pe tot parcursul serii, mai puțin în momentele în care au servit masa sau au consumat băuturi. Ca și concluzie, ne asumăm faptul că nu am reușit, poate, pe tot parcursul serii să menținem distanțarea între persoane, chiar dacă acestea au fost într-un număr mic. Este contrar cu ceea ce pare în imaginile difuzate din cauza unghiului de filmare sau efectelor de lumini care amplifica si dau o dinamica speciala, imagini de altfel postate chiar de noi.

Nu putem însă accepta încadrarea faptelor și amenda maximă primită deoarece nu am organizat o petrecere privată, nu am funcționat într-un spațiu închis, nu am permis accesul mai multor persoane decât avem capacitatea legală admisă. Ca urmare a acestui lucru vom contesta în instanța încadrarea juridică a faptelor care au generat amenda, demonstrând cu toate probele pe care le avem că nu am încălcat prevederile legale actuale”, a transmis clubul.

Polițiștii suțin însă că regulile au fost încălcate, așa că au dat amenzi. Mai mult, acum îi caută pe toți cei care au fost la petrecere pentru a-i sancționa. „Administratorul societății a fost sancționat contravențional, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind diminuarea impactului de risc, cu două amenzi, în valoare totală de 12.000 de lei.
De asemenea, o echipă operativă a IPJ Timiș desfășoară activități de vizionare a imaginilor din interiorul societății comerciale, în vederea identificării persoanelor care nu au respectat legislația incidentă, pentru a fi sancționate”, a transmis IPJ Timiș.

Din imaginile apărute pe rețelele de socializare, se vede că oamenii sunt înghesuiți și nu poartă mască. Întrebarea la care nu am găsit încă răspuns este de ce autoritățile nu au mers în noaptea chefului la local, având în vedere că petrecerea a fost anunțată pe Facebook, deci polițiștii știau de organizarea ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.