Centura de Sud a orașului nu intră în atribuțiile primarului, crede Ovidiu Sârbu de la Ministerul Transporturilor

175

Departe de a se fi terminat toate ecourile, ori poveștile din jurul centurii de sud de ocolire a municipiului. De ani de zile subiectul atrage aprige luări de poziție în care fiecare își dă cu părerea. Dacă toată această energie ar fi fost canalizată în direcția potrivită, o bună parte din drum ar fi deja circulabil. A sosit momentul ca secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ovidiu Sârbu, să intervină în nesfârșita discuție. Iată poziția dânsului legată de centura de sud și de Drumul Boilor:

Primarul Robu să se ocupe de proiectele ce se desfășoară pe raza Municipiului Timișoara! Centura de Sud a orașului nu intră în atribuțiile sale, ba mai mult, îi depășește și competențele profesionale!
Primarul Robu le promite de ani buni șoferilor că va realiza un drum ce leagă Moșnița Nouă de Timișoara, așa-numitul Drumul Boilor. Este vorba de o șosea de nici un kilometru și jumătate. În decembrie 2018, Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, a semnat contractul pentru proiectarea și execuția centurii de ocolire a Municipiului Timișoara Sud, în valoare de 58 milioane de euro. Lungimea totală a obiectivului este de 25,69 km iar finanțarea va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.
Pe lungimea întregului proiect sunt prevăzute intersecții de nivel de tip girație, pasaj suprateran, nod rutier și intersecție la nivel de tip cruce.
Aceste intersecții la nivel de tip cruce se regăsesc în proiect și la intersecția cu DC149 (Drumul Boilor), sunt mult mai practice pentru participanții la trafic, deoarece șoferii pot avea accesul facil în centura de sud a Timișoarei.
În acest context, edilul Timișoarei Nicolae Robu, declară că a descoperit mai
multe probleme în ceea ce privește proiectul centurii de sud a Timișoarei și, mai ales, legătura Drumul Boilor cu Moșnița Veche. În această zonă este cunoscut interesul crescut al investitorilor imobiliari care, se pare că sunt deranjați de amplasamentul centurii de sud a Timișoarei.

Ovidiu Sîrbu, secretar de stat ALDE Timiș în Ministerul Transporturilor: Îi reamintesc public lui Nicolae Robu că în iunie 2015, consilierii locali au aprobat traseul pentru legătura Timișoarei cu Drumul Boilor, care ar urma să plece din intersecția Căii Moșniței din Timișoara cu strada Albăstrelelor și să dea direct în DC149, cunoscut ca și Drumul Boilor. Studiul de fezabilitate a fost aprobat și el tot în 2015! De atunci și până acum primarul Nicolae Robu și reprezentanții Primăriei Timișoara au tot promis că încep lucrările. Suntem în ianuarie 2019 și demararea lucrărilor se tot lasă așteptată, iar cetățenii sunt amăgiți cu proiecte pe hârtie, în locul unor realizări concrete. Studiul de fezabilitate pentru noua șosea a fost întocmit în 2015, s-a estimat că ar fi nevoie de 19,4 milioane de lei, cu tot cu TVA, pentru investiție. Vorbim de un drum făcut de la zero, de 1,5 kilometri lungime. Pe noua șosea ar trebui să se circule deja în opt luni de la începerea șantierului.
În bugetul Timișoarei pe 2018 a fost pusă deoparte suma de 500.000 de lei pentru construcția drumului de legătură între Calea Timișoarei și Drumul Boilor DC 149, dar care, nu s-a utilizat pentru demararea proiectului. Pentru emiterea certificatului de urbanism, toate primăriile implicate în acest proiect au dat avize favorabile sau cu observații la soluțiile prezentate de către proiectant. Referitor la Primăria Municipiului Timișoara, aceasta a eliberat un aviz favorabil fără observații. În consecință, primarul Robu ar trebui să se ocupe de proiectele ce se desfășoară pe raza Municipiului Timișoara, respectiv drumul de legătură dintre Timișoara și Drumul Boilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.