Cel mai mare urs din România, împușcat de către un prinț austriac într-o arie protejată

103
Cel mai mare urs brun din România – Arthur – a fost împușcat într-o arie naturală protejată din județul Covasna, de către prințul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein, vânător de trofee, semnalează organizațiile Agent Green și VGT (Austria). Şeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, spune că a fost declanşată o anchetă şi că, probabil, instituţia se va îndrepta către alte organe de cercetare. ”Vrem să vedem în ce condiţii a fost împuşcat exemplarul respectiv”, a declarat Berceanu.
Conform unui comunicat de presă transmis miercuri de către cele două organizații, prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, rezident în Riegersburg, localitate situată în regiunea austriacă Stiria, și-a fundamentat uciderea celui mai mare urs prin derogarea oferită de Ministerul Mediului din România acordată pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube anul trecut la unele ferme din Ojdula, județul Covasna.
Cele două organizații spun că, în realitate, prințul nu a omorât ursul problemă, ci un mascul care trăia în adâncul pădurii și care nu venise niciodată în apropierea localităților. Ursul Arthur a fost observat vreme de mai mulți ani de rangerul Agent Green din zona respectivă și era recunoscut ca fiind un exemplar sălbatic și neobișnuit cu prezența omului și sursele de hrană oferite de acesta. Habitatul său era aria protejată Natura 2000 Oituz-Ojdula ROSCI0130.
Arthur avea 17 ani și a fost cel mai mare urs observat în România și probabil cel mai mare care trăia în Uniunea Europeană, spune Gabriel Păun, președintele Agent Green.
Şeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, spune că a fost declanşată o anchetă şi că, probabil, instituţia se va îndrepta către alte organe de cercetare. ”Vrem să vedem în ce condiţii a fost împuşcat exemplarul respectiv”, a declarat Berceanu.

1 COMENTARIU

  1. Ăsta e „prinț”? Ăsta-i un meschin, un om mărunt care nu are nimic ce ar putea să-l înnobileze câtuși de puțin. Ce ins, în anul 2021 și având atât de multe opțiuni la dispoziție, mai simte nevoia să-și mai ia un dram de plăcere dintr-o astfel de faptă? Lașul ăsta trage cu arama de la sute de metri, înconjurat de o droaie de aghiotanți iar apoi se bucură crezându-se mare viteaz, văzând cum un animal se zbate în agonie. Este exact genul de om care nu a răsfoit în viața lui nimic, nu a vizionat nimic, nu a ascultat nimic, nu a admirat nimic și de asta e încă aici, de aici i se trage mediocritatea colosală, nu accede încă la esență, la frumos. Adesea, odiosul depășit de prezent și de lumea modernă, alege să trăiască într-o perioada barbară, rămânând etern un grobian neșlefuit cu apucături „jenibile”. Un prinț, așa cum îl numește presa, este mai mereu un spirit elevat și înălțător, trăiește în lumea marilor idei, nu are timp de astfel de gesturi banale și învechite…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.