38 C
Timișoara
vineri 12 iulie 2024

Cel mai mare spital din Timișoara va trata alergiile într-un compartiment nou creat

Amenajările de la Spitalul Județean din Timișoara se află în plină desfășurare și, între timp se așteaptă și autorizarea, pentru ca primii pacienți să fie preluațidin această toamnă.

Timișoara va fi al treilea oraș din România, după București și Cluj Napoca, unde un spital de stat are un Compartiment de alergologie.

Existența acestui Compartiment clinic este o necesitate pentru zona de vest a României, având în vedere incidența în creștere și severitate a bolii alergice, spune șefa compartimentului, Carmen Bunu-Panaitescu, președintele Societății de Alergologie din România.

“Bolile alergice sunt o provocare a secolului 21 prin numărul lor din ce în ce mai mare și prin complexitatea lor. Dar prin tehnicile moderne de alergologie moleculară poți identifica foarte precis cauza sensibilizării, reacțiile sale alergice, astfel încât să poți să îi dai o terapie corespunzătoare”, spune Carmen Bunu-Panaitescu, președintele Societății de Alergologie din România.

Spitalul Județean a pregătit și trimis autorităților competente, printre care Direcția de Sănătate Publică și Ministerul Sănătății, documentația necesară pentru includerea compartimentului în structura a spitalului. Managerul Dorel Săndesc.

“Înființarea unui compartiment de alergologie era bine să se întâmple mai devreme. Cum s-a spus, că visu-i de mult, așa a fost să fie, să se întâmple exact când inițiatoarea, iată, este președintele Societății Române de Alergologie. Noi includem asta într-o strategie de dezvoltare a serviciilor spitalului. Știm cu toții ce problematică majoră deja de sănătate publică ori prinză bolile alergice”, spune managerul Spitalului Județean din Timișoara, Dorel Săndesc.

Primul salon al compartimentului este dedicat alergologiei de urgență și a fost dotat cu echipamente de ultimă generație de Clubul Rotary Timișoara.

Alte subiecte :

Timișorenii ajung în valuri la Urgențe din cauza caniculei

Canicula a dus la creșterea numărului de persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență. Cei mai mulți dintre pacienții care au avut...

Aquatim a semnat două contracte de finanțare prin PNRR

Aquatim a semnat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, două Contracte de Finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în vederea implementării a...

Citește și :