6.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 decembrie 2025

Cei mai buni elevi de la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara au fost premiaţi. Ce performanţe au reuşit două tinere

40 de elevi din cei peste 2.000 care învaţă la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara, au fost premiaţi, astăzi, de către conducerea unităţii de învăţământ, în cadrul Galei de Excelenţă care a ajuns la ediţia cu numărul trei. Evenimentul a avut loc la Universitatea de Vest din Timişoara, unde Aula Magna a instituţiei a fost neîncăpătoare.

Colegiul Naţional Bănăţean a premiat elevii care au obţinut rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri în anul şcolar precedent. De asemenea, a fost decernat şi titlul de „Elevul anului”, care a ajuns la două tinere cu performanţe excepţionale ce pot fi considerate „etalonul generaţiei actuale” care învaţă la Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara.

Astfel, cele două premiante sunt Amelia Toth, înscrisă în clasa a XI-a, care a publicat mai multe cercetări istorice, şi Bianca Popistaş, înscrisă în clasa a XII-a, care a obţinut premiul I la un concurs internaţional de idei de afaceri desfăşurat la Paris, la care au participat elevi din toate ţările membre UE.

Suntem la a treia ediţie a Galei de Excelenţă a Colegiului Naţional Bănăţean. Scopul acestei acţiuni este acela de a premia elevii care s-au remarcat în anul calendaristic precedent în activităţi şcolare, dar şi extraşcolare, pornind de la ideea că un elev valoros este acela care ştie să îmbine mai multe tipuri de activităţi. Un elev valoros este acela care, pe lângă nota 10 de la Bacalaureat, este şi un bun cetăţean. Au fost premiaţi 40 de elevi, de la clasa a V-a la clasa a XII-a, şi două domnişoare au primit titlul de „Elevul anului„, a explicat Sorin Ionescu, directorul Colegiului Naţional Bănăţean din Timişoara.

Totodată, în cadrul Galei de Excelenţă au primit diplome de merit şi patru dascăli care se apropie de vârsta de pensionare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Tradiția ca Alaiul Colindătorilor să străbată Timișoara, în prag de Crăciun, continuă. FOTO-VIDEO

Peste 250 de urlători din județ au sosit în oraș cu cele mai frumoase tradiții și obiceiuri. Bătuta cu dubele, jocul caprei, colinde de fecior,...

Program AQUATIM de sărbători, decembrie 2025-ianuarie 2026

În perioada sărbătorilor de iarnă, centrul relații clienți din Timișoara, de pe str. Enric Baader nr. 11 și toate casieriile Aquatim din aria de...

Citește și :