Una din cele mai dichisite localități din vestul județului pe vestita cale a Torontalului dar nu prea departe de Timișoara, la doar ceva peste 30 de kilometri, este fără urmă de îndoială Șandra. Cândva a fost un prosper sat de pustă colonizat de șvabi.
Și acum mai păstrează semnele unei evidente bunăstări doar că cea mai mare parte a etncilor germani au cam plecat. Puține familii încă mai locuiesc la casele lor vechi. Aceștia pot fi numărați cu ușurință. E drept că sunt și câteva cazuri cu germani ce au lucrat din greu o viață în noua lor patrie și au chibzuit că ar fi cel mai potrivit să se bucure de pensiile meritate în locurile unde au venit pe lume. Unii au venit înapoi de tot sau alții petrec o bună parte din an în Banat. Unii spun că nimic nu poate fi mai frumos decât o dimineață de vară în grădina de lângă casă sau între florile de la stradă. Nici măcar în sejur lung în Thailanda, pe care orice pensionar din Apus și-l poate permite, nu compensează parfumul florilor din satul natal.
Comunitatea șvăbească a avut, și mai are și acum, la proporții mult reduse, obiceiul kervaiului tradițional. Când cu mic și mare sărbătoreau hramul bisericii din mijlocul satului.
Obiceiul distracțiilor pentru comunitate a fost preluat acum, dar fără componenta religioasă, și de celelalte nații conlocuitoare. Aceștia, fie ei români, maghiari sau șvabi au scornit o altă sărbătoare mai lumească dar la fel de plină de muzică, chef și bucate alese.
De o vreme a pornit obiceiul concursurilor gastronomice pentru toți cei ce știu să amestece în ceaun.
După doi ani de pauză forțată, din cauza virusului venit de aiurea, Festivalul ceaunelor revine cu mai mult elan în localitatea Șandra. În parcul din imediata apropiere a bisericii au apărut,ca de niciunde, tarabe, corturi, mese dar mai ales ceaune. Cei din Șandra numesc locul cu multă mândrie „Parcul Central” de parcă ar fi dintr-o mare metropolă de dincolo de Ocean.
Nu a fost totul chiar tradițional ca pe timpuri. Nimeni nu a făcut focul cu obișnuitul lemn de fag care poate fi înlocuit cu aproape același succes cu lemnul de dud. Dar cine mai taie acum un dud ca să facă focul (nici nu e ecologic) când poți să folosești dudele mult mai eficient la o răchie aromată. În loc de lemn maistorii moderni au aprins flacăra aragazelor.
Doar șase echipe de bucătari au venit de data asta. Dar ce bucătari? Renumiți cale de câteva poște. Și sunt chiar specialiști sadea nu „chefi” după un termen ce este interesant de folosit acum.
Imediat au pus mâna pe cuțite. Au tăiat carnea, cartofii și alte legume din cele mai obișnuite. Doar mirodeniile au rămas secrete, fiind un fel de marcă înregistrată a fiecărei echipe. A mai ras doar un pas. Dar cel mai important, anume, mestecatul în oalele supradimensionate.
Juriul, extrem de exigent, a gustat, a degustat, a schimbat idei și păreri, a mai băut câte o gură de apă și au decis cu mare greutate. La atâtea produse ce se pot face la ceaun e și greu să se decidă juratul oricât de de versat ar fi.
Primele locuri au fost răsplătite cu ustesile de bucătărie atât de necesare. Ba mai mult primul loc s-a ales și cu un ceaun căruia îi lucea smalțul cel griu de parcă ar fi fost din aramă curată.
O altă atracție la fel de mult apreciată a fost și parada portului popular german. O echipă de copilași de la cei de o școapă până la cei mai mărișori au defilat în perechi spre deliciul părinților și al bunicilor. Iar dansul lor a fost cât se poate de autentic. Prichindeii nu s-au speriat nici măcar de câteva răpăituri de ploaie.
Supriza locului întâi aproape că nu a fost deloc o surpriză. Vestitul Hansi Müller, cel ce se pricepe la orice, a luat primul loc în mod meritat. Dar ce nu știe bănățeanul nostru? Este coregraf, păstrător al tradițiilor șvabilor, a fost fotbalist talentat. A jucat chiar și în campionaul german ( e drept că nu în prima ligă). iar apoi a lucrat pentru cei de la Bayern München. Dar e în același timp vestit bucătar și laureat al concursurilor de cârnați.
E la fel de vestit, sau și mai și, ca tizul său Hans-Peter („Hansi”) Müller ce a fost cândva fala celor de la VfB Stuttgart. Dar ăla nu a fost bănățean ci sas ardelean.
Dar despre Hansi Müller din Banat, vom mai vorbi cun alt prilej mai pe larg ca și despre localitatea Șandra ce este renumită pentru multe alte lucruri.
