0.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Ceața face victime pe șoselele din Banat

Ceața din această dimineață a făcut ca pe șoselele din Caraș-Severin să se circule cu dificultate, ducând și la producerea unui accident rutier pe raza localității Păltiniș. În urma acestuia, un bărbat de 50 de ani a fost gav rănit.

Șoferul, de loc din Obreja, conducea un autoturism dinspre Reșița spre Caransebeș, iar în jurul orei 06,15, datorită ceții și a carosabilului umed, pe raza localității Păltiniș, într-o curbă la stânga, bărbatul a pierdut controlul mașinii și a părăsit carosabilul intrând în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice, după care s-a răsturnat. În urma accidentului șoferul a fost grav rănit, fiind transportat la spitalul din Caransebeș pentru îngrijiri medicale. Victima a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, anunță purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin, subinspectorul Cecilia Dăneț.

 

 

 

 

Alte subiecte :

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Lucrări Aquatim la Liebling

În perioada 22-26 aprilie, zilnic între orele 9-17, în Liebling se va întrerupe furnizarea apei pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție. Lucrările de...

Citește și :