10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Ceaiul de lavandă, piţărăii şi dubaşii de la Sinteşti prevestesc Crăciunul FOTO-VIDEO

Să începem sărbătorile de iarnă în grai bănăţan, pornind prin satele Timişului.  De această dată alături de ADPT Timiş, de pe lângă Consiliul Judeţean, poposim la graniţă de judeţ, în satul Sinteşti, comuna Margina unde suntem întâmpinaţi încă de la intrarea în Căminul Cultural  de către dubaşi şi colindători.

Sala de cămin s-a dovedit a fi arhiplină, printer aceştia fiind prezenţi primarul comunei Margina, viceprimarul, secretarul primăriei, preotul commune, dar şi al satului Sinteşti.

Pe lângă o masă încărcată cu produse specific sărbătorilor de iarnă, de unde nu au lipsit caltaboşul cârnaţul şi jumările, nu au lipsit nici piţărăii făcuţi de  Lucia Balintoni, piţărăi ce au fost împărţiţi la colindători.

Dubaşii din Sinteşti alături de cetele de colindători şi de căluşari de la mic la mare au trecut prin faţa celor prezenţi în sală, aducând astfel un omagiu naşterii domnului nostrum Iisus Hristos , dar şi magiei Crăciunului.

Colindatul bănăţenilor, deci şi al sinteştenilor îşi are originea în vremurile de început ale strămoşilor. La Sinteşti, colindatul cu dube are câteva elemente specifice, diferite de celelalte localităţi, începând cu versurile şi melodiile colindelor şi încheind cu ritmurile de dube, unice în zonă.

La un ceai cald de lavandă au putut fi ascultate câteva poezii spuse în grai bănăţan de către autorii locali Gelu Cîmpeanu și  Maria Defrancz, şi în acelaşi timp se putea  asista la ritualul împletitului lânii sau al torsului din serile de iarnă.

 

Mihaela Paunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO,...

VIDEO | Copiii de la Spitalul Louis Țurcanu, „pui de cuc” într-o altă clădire a Consiliului Județean. Începute acum un deceniu, lucrările la noul...

În luna mai se împlinesc 10 ani de când au început lucrările la Corpul B, noul corp al Spitalului de copii „Louis Țurcanu”. Clădirea...

Citește și :