13.4 C
Timișoara
sâmbătă 5 octombrie 2024

Meteorologii anunță ploi în următoarea perioadă. Recomandările autorităților

Pentru că este perioada ploilor abundente și a fenomenelor meteorologice extreme, polițiștii recomandă ca cetățenii să fie atenți la anunțurile venite din partea ANM sau ISU și să respecte indicațiile acestora, pentru a fi în siguranță atunci când pornesc la drum, pe vreme rea.

ANM a emis cod galben de avertizare de ploi valabilă până luni, 16 septembrie, la ora 16:00. Sunt vizate ploi însemnate cantitativ.

Sunt afectate regiunile precum Banat, Crișana și sud-vestul Transilvaniei, dar și zona de munte a Olteniei și nordul Dobrogei. Meteorologii spun că va continua să plouă. Totuși va ploua puțin și mărunt, cantitățile de apă fiind 15-20 de litri/metru pătrat.

Deși duminică și luni vremea este încă blândă, autoritățile au dat câteva recomandări, în caz de furtuni și vijelii

Recomandăm cetățenilor să urmărească în permanență anunțurile autorităților și să respecte indicațiile acestora, astfel încât să fie evitate situațiile de risc:

  • Conducătorilor auto le este recomandat, pe cât posibil, să evite deplasările în zonele afectate de inundații, dar și cele care se află sub avertizări de vreme severă.
  • Este bine ca aceștia să se intereseze din timp de starea vremii înainte de a porni la drum.
  • Debitul apei crește pe anumite râuri. Este bine ca oamenii să nu traverseze aceste cursuri de apă sau să nu se apropie prea mult de malurile râurilor ieșite din matcă.
  • În această perioadă este important ca oamenii să curețe șanțurile, dar și rigolele de scurgere pentru a facilita evacuarea apelor pluviale în exces.
  • Când afară este vânt puternic este indicat ca populația să rămână înăuntru pe perioada vijeliilor, acolo unde sunt în siguranță. Este indicat ca atunci când sunt vijelii, oamenii să evite zonele cu copaci, panouri publicitare ori stâlpi de electricitate, care ar putea cădea din cauza vântului puternic.
  • De asemenea, polițiștii bănățeni reamintesc că situațiile de pericol pot fi semnalate la numărul unic de urgență 112, pe care cetățenii îl pot folosi, la nevoie.


 

Foto: Arhivă, ISU Timiș

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :