Ce spune Marina Almășan despre iubitul ei, un faimos milionar timișorean !

285

Vedeta de la TVR 2 face dezvăluiri despre afaceristul Georgică Cornu, într-un text impresionant, scris pe site-ul femeide10.ro.

A pus suflet în toate poveştile de iubire pe care le-a trăit, deşi unele s-au încheiat cu dezamăgiri şi trădări. De aproape şase ani încoace, Marina Almăşan (53 de ani) şi-a găsit liniştea sufletească alături de Georgică Cornu (60 de ani), un potent afacerist din Banat, trecut prin două divorţuri, cu ultima soţie judecându-se la tribunal pentru partaj şi pentru custodia celor doi copii. Însă nu doar pentru probleme personale a ajuns Georgică Cornu în faţa oamenilor legii, ci şi pentru cele legate de afaceri. În mai 2015, omul de afaceri a fost audiat la sediul DIICOT Mehedinţi, acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani, într-un dosar cu un prejudiciu de aproape 12 milioane de lei, în care au mai fost vizate alte două persoane. Eliberat sub control judiciar, Georgică Cornu n-a lăsat ca problemele să-i afecteze povestea de iubire cu Marina Almăşan, aşa că cei doi s-au iubit făcând naveta pe ruta Bucureşti-Timişioara, afaceristul fiind alături de vedeta TVR la toate evenimentele importante din viaţa ei. Aşa că nu ne-a mirat deloc să citim, recent, povestea Marinei Almăşan, care îi ia apărarea iubitului într-un text vehement, pe site-ul femeide10.ro.

„<Cum te suporţi, stând lângă un infractor?> – m-a întrebat mai deunăzi, abrupt, un coleg de breaslă. Deşi, de obicei, nu răspund la genul acesta de provocări, am hotărât, totuşi, să vorbesc. L-am luat de mână şi l-am dus la câţiva din cei peste 4.000 de oameni cărora <infractorul> le dăduse, ani buni, o pâine şi din care mulţi erau acum pe drumuri. Cu familii cu tot. A fost uimit de câte cuvinte frumoase i-a fost dat să audă, la adresa unui om sever, dar drept.
Nu l-am convins, însă. <Îmbogăţiţii peste noapte mă dezgustă!>- a continuat. L-am dus atunci la fabrica în care <încriminatul> a fost, în tinereţe, pe vremea Împuşcatului, mai întâi inginer, apoi şef de serviciu, apoi director comercial. Câţiva angajaţi de atunci, care mai erau pe poziţii, şi-au amintit cum l-a regretat lumea, atunci când, după ‘90, a plecat să-şi înceapă mică lui afacere. Fusese un şef bun, iubit de colectiv. Extrem de harnic şi de capabil. Pe drum, i-am arătat apartamentul de bloc în care a locuit până acum vreo 10 ani. Acum stă într-o vilă care nu e a lui. E <pe firmă> şi, posibil, în curând va fi a băncilor.

„Eu însămi eram tentată să mă îndoiesc de el şi să-i întorc, poate, chiar spatele”

Să-i spun, oare, că omul spre care şi-a îndreptat ţevile de tun, deşi are, din tinereţe, un picior amputat (n.r. în urma unui accident), abia cu un an în urmă şi-a scos, la insistenţele mele, certificat de handicap? Nu cred că are sens să-i mai spun şi despre asta, oricum stă prost cu matematică şi-i va fi greu să calculeze câţi bani ar fi putut să câştige, în vreo 40 de ani, de la stat, doar pentru acest mic detaliu… <Lasă, n-am nevoie, sunt mulţi oameni mult mai amărâţi decât mine, care au nevoie de banii ăştia!>- îmi spunea, de fiecare dată când îl îmboldeam să-şi ceară drepturile.
Nu sunt plătită să fiu avocatul nimănui. Nici al diavolului, nici al sfintilior rătăciţi pe Pământ. Nu am putut însă niciodată sta deoparte, atunci când am văzut lucruri nedrepte. Iar nedrepţi ni se întâmplă tuturor să fim, necunoscând lucrurile în amănunt. Eu însămi eram tentată să-l judec, la un moment dat, pe acest om, să mă îndoiesc de el şi să-i întorc, poate, chiar spatele. Până i-am cercetat viaţa. Până i-am cunoscut caracterul. Până l-am văzut iubindu-şi mama bătrână, vorbind atât de frumos despre satul lui, crescându-şi cu atâta dragoste copiii, abandonaţi în grija lui, ajutând atâţia oameni sărmani care au bătut şi continuă să bată la uşa lui. Până nu l-am văzut luptând cu atâta forţă şi tenacitate cu morile de vânt ale acestei societăţi”.

sursă: click.ro

LĂSAȚI UN MESAJ