15.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

,,Ce spital mizerabil!” Așa a reacționat un croat internat într-un spital din România

La noi, oamenii se tem se fie diagonsticaţi cu noul coronavirus şi pentru că ştiu că, în multe oraşe, spitalele sunt adevărate focare, de unde ieşi cu mai multe probleme.

COVID-19 e o boală care nu discriminează şi, după cum vedem în fotbalul românesc, îşi alege victimele şi din rândul sportivilor de performanţă.

Acum, milocaşul croat al Astrei Giurgiu, Ljuban Crepulja, a avut ghinionul să fie infectat cu noul coronavirus. Doar că, după ce a văzut care sunt condiţiile internării, pare că îşi caută, cu disperare, scuze pentru a ieşi din spital!
Croatul de 26 de ani a fost oripilat de sistemul medical românesc. „O să stau două zile aici. Spitalul din Giurgiu e mizerabil. Până acum, mă simt foarte bine. N-am avut dureri sau simptome serioase, doar febră. Îmi dau paracetamol, în rest, nimic. Acum mă simt perfect. Am mers cu aer condiţionat în maşină. Ar putea fi de la asta? Probabil“, a spus fotbalistul de 26 de ani, pentru gsp.ro, sperând ca, la retestare, să iasă negativ, aşa cum s-a tot întâmplat, în cazul altor fotbalişti, în ultima perioadă.
Dacă la retestare, Crepulja va fi negativ, fotbalistul va ieşi din spital, iar meciul Astra – Craiova va fi reprogramat pentru vineri (ora 21.30).
Sursa: m.adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Timișoara are nevoie de o strategie concretă de brand pentru a se dezvolta

Timișoara are nevoie de o direcție în care să se dezvolte. Orașului îi lipsește un brand,consideră Ovidiu Șandor, dezvoltator local, în cadrul dezbaterii „Timișoara...

Citește și :