Oricum am judeca lucrurile, Brexitul reprezintă o consecință a crizei demografice și economice din ultimile decenii care a afectat extrem de grav fiabilitatea UE. În primul rând, este evident că UE în ansamblul său reprezintă o regiune muribundă din punct de vedere demografic. De ce? Pentru că cei 29 261 805 de emigranți extracomunitari acceptați în UE în perioada 1986 – 2016 reprezintă un record mondial sui-generis! Datele prezentate în continuare reflectă indubitabil faptul că Germania, Italia, Regatul Unit și Franța nu ar fi supraviețuit demografic dacă nu ar fi acceptat și stimulat acest exod fără precedent.
| Eșantion | Număr de locuitori | |||
| 1986 | MN | SN | 2016 | |
| UE 28 | 470 185 986 | 29 261 805 | 11 592 659 | 511 040 450 |
| Germania | 77 720 436 | 10 002 664 | -5 235 258 | 82 487 842 |
| Italia | 56 596 155 | 4 762 884 | -816 782 | 60 627 498 |
| Regatul Unit | 56 681 396 | 4 680 534 | 4 633 635 | 65 995 565 |
| Franța | 55 546 509 | 3 957 964 | 7 387 732 | 66 892 205 |
MN – migrația netă; SN – spor natural. Sursa: Eurostat, Population and social conditions, Demography and migration.
Cu sau fără Brexit, deci, UE este incapabilă să supraviețuiască din punct de vedere demografic dacă autoritățile comunitare și naționale din UE decid în acest moment o blocare intempestivă a migrației extene. Pe de altă parte, politica de acceptare necondiționată a zeci de milioane de emigranți practicată de Germania, Italia și Franța reprezintă pe termen lung un risc cultural, politic și social devastator pentru toate țările din UE. Cu toate acestea, comisarii de la Bruxelles și autoritățile germane, franceze și italiene evită, prin discursuri demagogice, tăierea acestui nod gordian, în timp ce Ungaria, Polonia, Cehia și Austria și-au blocat granițele pentru a contracara accesul necontrolat al emigranților din Orientul Mijlociu și din Africa.
În altă ordine de idei, uriașele decalaje tehnologice generate de extinderea estică a UE după 2005 reprezintă, de asemenea, un factor disolutiv major. Dar cum pot fi estimate asemenea decalaje? Dispersia decalajelor tehnologice dintre țările care au întemeiat UE înainte de 2005 și cele care au aderat la UE după această dată poate fi estimată relativ simplu dacă se compară productivitatea resurselor consumate la nivel național sau zonal ca un raport între produsul intern brut și consumul de materii prime. Datele prezentate în continuare reprezintă un asemenea studiu de caz.
| Eșantion | PR (euro/kg) | |
| 2000 | 2016 | |
| UE 17 | 1,6700 | 2,5993 |
| UE 11 | 0,5244 | 0,6409 |
| Bulgaria | 0,2419 | 0,2903 |
| România | 0,4811 | 0,3098 |
| UE 28 | 1,4702 | 2,0728 |
PR – productivitatea resurselor (produsul intern brut în prețuri constante raportat la consumul de materii prime); UE 17: Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta, Olanda, Austria, Portugalia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit; UE 11: Bulgaria, Cehia, Estonia, Croația, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, România, Slovenia, Slovacia. Surse: 1. Eurostat, Economy and finance, National accounts; 2. Eurostat, Sustainable devlopment indicators, Sustainable consumption and production.
Rezultă, deci, că imensul decalaj tehnologic dintre țările occidentale și cele ex-comuniste din UE a crescut în ultimii 16 ani până la un nivel insurmontabil, iar Bulgaria și România s-au umplut până la saturație cu vechiturile tehnologice ale Occidentului.
Ce se va întâpla, deci, cu Uniunea Europeană după Brexit? Există soluții fezabile pentru contracararea crizei demografice, pentru stoparea exodului migraționist și pentru atenuarea uriașelor decalaje tehnologice dintre Vechea și Noua Europă? Sunt convins că există destui experți capabili să proiecteze scenarii care ar putea asigura supraviețuirea UE. Nu aceasta este adevărata problemă. Adevărata problemă este aceea că actualii conducători ai UE nu sunt capabili să gestioneze asemenea scenarii…