18 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Ce rişti ca salariat dacă lipseşti nemotivat de la muncă

Salariații care încalcă normele legale, contractul individual de muncă sau dispozițiile superiorilor pot fi sancționati disciplinar de angajator în conformitate cu prevederile Codului Muncii în vigoare, art. 247 respectiv art. 248. Printre cele mai grave abateri disciplinare, cu consecințe negative asupra angajatului, se numără și absentarea de la locul de muncă, fără anunțarea în prealabil a unor motive care ar putea justifica gestul.

Potrivit legislației muncii in vigoare, angajatorul are dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare salariaților săi, ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Printre pedepsele cele mai întâlnite se numără retrogradarea din funcție, reducerea salariului de bază sau chiar desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Una dintre cele mai dificile tipuri de concediere este cea disciplinară. Pentru aplicarea sancțiunilor, angajatorul va urma procedura de cercetare disciplinară, respectând prevederile Regulamentului intern al companiei si art. 247 – art. 252 din Codul muncii și va putea aplica oricare dintre sancțiunile prevăzute de art. 248 alin. (1) din Codul muncii.

avertismentul scris;

retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile;

reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;

reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;

desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Absentarea nemotivată de la serviciu nu se adaugă la vechimea în muncă

Semnarea unui contract individual de muncă, obligă angajatul, prin lege să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, în schimbul unui salariu, aşa cum prevede Codul muncii. Prin urmare, absentarea nemotivată de la serviciu poate avea consecinţe negative pentru un salariat.

Potrivit prevederilor Legii nr. 12/2015 care modifică și completează Codul Muncii, absenţele nemotivate de la muncă şi concediile fără plată sunt scăzute din vechimea în muncă.

De asemenea, pentru perioadele de absenţă, angajatorii nu sunt obligaţi să plătească nici salariul şi nici contribuţiile sociale ale angajatului. Asta  înseamnă că apare o întrerupere a stagiului de cotizare, ceea ce va afecta în mod direct salariatul. Excepţie de la regulă o fac concediile fără plată pentru formare profesională. Decizia de sancționare disciplinară va include în mod obligatoriu următoare aspecte:

  1. a) descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară;
  2. b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
  3. c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în conditiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
  4. d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
  5. e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
  6. f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

Decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și poate fi contestată de către salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării.

Sursa: capital.ro

Alte subiecte :

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în perioada 13 – 23 octombrie 2024 o nouă misiune economică în Republica...

Grupul Maxagro va inaugura o nouă stație de asfalt

Grupul Maxagro va inaugura vineri, 12 aprilie, o nouă stație de asfalt, la Sânandrei, județul Timiș. Aceasta e cea de-a treia stație a companiei, celelalte...

Citește și :