Ce reguli trebuie respectate la concertul Cargo, din Piața Libertății

49

Primul concert în plină pandemie va avea loc la Timișoara, în acest final de săptămână. Sâmbătă, în Piața Libertății, va cânta trupa locală Cargo, de la ora 19:00. Autoritățile locale au stabilit și regulile care trebuie respectate de spectatori. Măștile sunt obligatorii!

”În 6 iunie, începând cu ora 17.00, accesul în Piața Libertății va fi permis doar persoanelor care au bilet la spectacol. De asemenea, circulația tramvaielor va fi restricționată, în sensul că acestea nu vor mai opri în stația din Piața Libertății, sâmbătă, între orele 17.00-22.00.
În cazul în care, pe perioada desfășurării evenimentului, se constată încălcări ale reglementărilor naționale în vigoare, în privința distanțării fizice și a ocupării scaunelor, concertul va fi suspendat”, a anunțat Primăria Timișoara.

Regulie care trebuie respectate la concert:
– numărul maxim de participanți va fi de 500 de persoane;
– publicul va participa la concert, pe scaune, care vor fi dispuse la o distanță de 2 metri stânga / dreapta;
– participanții vor purta măști pe toata durata concertului;
– la intrare, tuturor participanților li se va efectua triajul epidemiologic prin măsurarea temperaturii cu termometre digitale.

Doritorii trebuie să își achiziționeze bilet pentru a participa la concert. Ele sunt gratuite, dar sunt necesare pentru a se respecta limita de 500 de participanți.

Acestea sunt disponibie din 4 iunie și se găsesc pe site-ul www.iabilet.ro

LĂSAȚI UN MESAJ