Ce n-a văzut Timișoara: Luna se va rostogoli prin Piața Unirii!

486

Mâine, de la ora 18:00, pe străzile Timișoarei, mai exact pe traseul între Facultatea de Arte și Design și Palatul Baroc (Muzeul de Artă din Piața Unirii), Vivien Fritz, studentă a Facultății de Arte, va realiza un performance ce susține lucrarea sa de licență. O sferă ce reprezintă cât mai fidel realitatea lunii astronomice, cu o dimensiune de aproximativ un metru și jumătate, va fi purtată de viitoarea absolventă pe traseul menționat, într-un concept personal inspirat de mijloacele de manipulare, de egocentrism și interpretare artistică.

O conversație tabu cu sine, raportată mediului înconjurător, o reflexie a propriilor temeri, o retorică a crizei identitare expresivizată într-o acțiune ce iese din formele convenționale de artă. Maniera sa de exprimare alege să se adreseze publicului în cea mai directă formă, care valorifică eficient relația spațială și emoțională între interpret și audiență.

“Frica mea stă în dorința de a ieși în evidență. Datorită contextului de competiție cu mine și cu restul obiectelor împrejurate s-ar putea ajunge la exces de manipulare, ceea ce ar putea naște stări negative, în ciuda intenților creative exercitate prin instinctul pe care îl posed”, spune tânăra artistă.

Destinată confruntării cu tradițiile și limitele stereotipurilor, explorând simbolistica fundamentală cu rol arhetipal de clasificare a lumii, de evoluție ciclică, de astru mistic, Luna studentei Vivien Fritz se lasă purtată în spațiul terestru, natura urbei devenindu-i metaforica traiectorie. Finalitatea proiectului constă în asumarea distrugerii sale. Efortul fizic la care va fi supusă prin rostogolire va dezintegra suprafața, lunii ridicând noi interogații asupra efemerității actului creator uman.

Proiecția filmului acestei acțiuni se va integra spațiului expozițional destinat Galei Absolvenților Facultății de Arte Plastice și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, promoția 2019, la Muzeul de Artă din Timișoara și Muzeul de Transport Public Corneliu Mikloși. Aceste spații vor găzdui, în perioada 2-16 iulie, lucrările de licență și disertațiile tuturor specializărilor Facultății de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara, promoția 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ